Potrivit informațiilor transmise de ISU Teleorman, pompierii militari au intervenit inițial cu trei autospeciale de stingere, o autocisternă, un echipaj SMURD și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime.
Incendiul a fost localizat, iar pompierii lucrează pentru lichidarea focului. Conform autorităților, întregul lăcaș de cult este afectat de flăcări, atât în interior, cât și la nivelul acoperișului, care ulterior s-a prăbușit.
Sprijin de la pompierii din Zimnicea
Forțele de intervenție au fost suplimentate progresiv, ajungând la patru autospeciale de stingere, o autocisternă, un echipaj SMURD și o autoscară. De asemenea, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Zimnicea a trimis în sprijin un autovehicul cu nacelă, amplasat în apropierea construcției pentru facilitarea intervenției la înălțime.
Reprezentanții ISU Teleorman au precizat că nu sunt persoane rănite. În funcție de evoluția situației operative, autoritățile vor reveni cu informații suplimentare privind cauzele incendiului și pagubele produse.