Roxana Petcu: „Inspecția Judiciară și-a făcut treaba. Nu am înțeles nici acum ce au avut cu noi”

Șefa Inspecției Judiciare, Roxana Petcu, a respins criticile privind activitatea instituției, afirmând că verificările au fost efectuate constant și că atacurile la adresa Inspecției Judiciare ar avea mai degrabă o componentă politică.

Întrebată despre acuzațiile potrivit cărora instituția nu și-ar face treaba, Roxana Petcu a declarat tranșant:

„Nu, am făcut verificările și le facem de fiecare dată. Sincer, eu nu am înțeles nici astăzi ce a avut cu noi. Eu suspectez că mai degrabă în zona dumnealui au fost cetățeni nemulțumiți de interacțiunea cu noi și care probabil i-au… e urâtă expresia, dar, da, i-au băgat în cap (această idee, n. red.)”.

Despre candidații la funcțiile de procuror-șef: „E bine că au fost mulți”

Roxana Petcu a fost întrebată și dacă a urmărit interviurile candidaților pentru funcțiile de procuror-șef.

„În bună măsură, da”, a răspuns aceasta, după care a aplaudat faptul că au fost mulți candidați:

„Eu am fost foarte bucuroasă în primul rând pentru că am văzut că au fost mulți candidați. Ceea ce e un lucru bun”.

Despre imaginea generală a Ministerului Public, Petcu a apreciat că tabloul a fost „foarte divers oferit de procurorii noștri”, adăugând: „Și e foarte bine că e un tablou divers”.

„Suntem și procurori, și judecători, suntem inspectori împreună”

„Știți că Inspecția Judiciară este singura instituție care adună laolaltă atât procuror,i cât și judecători. Noi suntem împreună, suntem inspectori și unii, și ceilalți și verificările și controalele pe care le facem, le facem și la instanțe, și la parchete”.

Aceasta a făcut referire și la criticile anterioare legate de lipsa unui contracandidat în alte proceduri:

„Nu că ar fi fost un lucru rău dacă era unul singur, pentru că, apropo de criticile care mi s-au dus și mie, și bineînțeles doamnei Savonea, că n-am avut contracandidat. Și eram noi de vină că n-am avut contracandidat! Mă rog!”.

Totuși, Roxana Petcu a sugerat că procedura ar fi trebuit să rămână strict profesională:

„E bine că au fost oameni care s-au considerat îndreptățiți să participe la această procedură. Acum, că unii au folosit această oportunitate pentru a-și exprima și a-și manifesta critici și așa mai departe… Nu știu dacă procedura aceasta era despre acest lucru”.

În opinia sa, competiția ar fi trebuit să vizeze în primul rând proiectele manageriale:

„Cred că mai degrabă era despre modul cum dorești să conduci niște unități de parchet. Unii s-au descurcat mai bine, alții s-au descurcat mai puțin bine. Așa e într-o competiție, presupun”.

Publicat
Din categoria Politic