Croația anunță că va sprijini țările UE afectate de creșterea prețurilor la energie pe fondul războiului din Orientul Mijlociu

Războiul din Orientul Mijlociu a avut deja un impact asupra prețurilor petrolului, care au crescut inițial cu aproximativ 8% la începutul tranzacțiilor de luni. Ulterior, prețul petrolului a crescut cu 5,9%, ajungând la 71,00 dolari (60 euro) pe baril. Petrolul Brent a crescut cu 6,2%, ajungând la 77,38 dolari (66 euro) pe baril, potrivit Euronews. 

Un război prelungit ar putea duce la creșterea prețurilor și la alți combustibili, dar și benzină, având repercusiuni asupra economiei globale, contribuind la creșterea costurilor totale de producție.

Premierul croat, Plenković a declarat că țara sa este gata să sprijine statele membre UE în domeniul Energiei, subliniind că Zagrebul a susținut în fața partenerilor, inclusiv Ungaria și Slovacia – țări care au în prezent tensiuni cu Ucraina pe fondul crizelor generate de avariile la conducta Drujba – că o rută de aprovizionare primară ar putea fi reprezentată de conducta Adria.

Poziția UE, „clară și unitară”

Premierul Croației, Andrej Plenković a subliniat, luni, că poziția UE cu privire la războiul din Orientul Mijlociu este „clară și unitară”, în ciuda declarațiilor negative cu care a fost întâmpinată declarația emisă, duminică, de Bruxelles.

„Vom continua consultările. Consider că toate declarațiile emise până în prezent, cu excepția uneia sau a două (state membre), au fost foarte clare și unificate”, a declarat premierul croat în cadrul emisiunii Europe Today.

Spania și Slovenia au blocat utilizarea unui limbaj mai dur în cadrul declarației comune, Madridul condamnând în mod special atacurile americane și israeliene de sâmbătă asupra Iranului. Ministrul de externe al Spaniei, José Manuel Albares a reiterat această poziție, luni, precizând pentru Euronews că „acțiunea unilaterală” a SUA și Israelului în Iran „nu are sprijinul Cartei Națiunilor Unite sau al dreptului internațional”.

Declarația comună la liderilor E3, justificată

Plenković a susținut că inițiativa declarației comune, care a fost luată în mod legitim de țările E3, Franța Germania și Marea Britanie, datorită rolului lor cheie în negocierile cu Iranul.

Duminică seara, cele trei țări au emis o declarație comună în care au avertizat că sunt gata să ia „măsuri defensive pentru a distruge capacitatea Iranului de a lansa rachete și drone la sursă”.

Premierul croat a declarat pentru sursa citată că această declarație „ar trebui considerată în esență ca o declarație națională”, subliniind că „nu s-au luat decizii în acest sens în rândul celor 27”.

Publicat
Din categoria Politic