După moartea liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, prima serie de lovituri americane și israeliene a plasat Republica Islamică în cea mai dificilă situație de la proclamarea sa în 1979, informează telegraph.md, cu referire la BBC.
Primele atacuri, efectuate sâmbătă dimineața, au vizat conducerea politică și militară superioară a Iranului. Washingtonul a declarat că scopul a fost paralizarea structurilor de comandă iraniene.
Sâmbătă seara, zvonurile despre moartea lui Khamenei s-au răspândit în întreaga țară, iar în marile orașe ale Iranului oamenii au sărbătorit această veste pe străzi, un fenomen nemaivăzut în ultimele zile.
O mare parte a diasporei iraniene din străinătate a celebrat, considerând lichidarea liderului suprem un moment istoric, o fereastră de oportunitate pe care protestele masive din țară nu au reușit să o deschidă.
Președintele SUA și premierul Israelului s-au exprimat clar după primele lovituri. „Îndemn iranienii să preia puterea în mâinile lor”, a spus Donald Trump, iar Benjamin Netanyahu a afirmat că „schimbarea regimului este atât dorită, cât și realizabilă”.
Cu toate acestea, rezultatul politic al operațiunii împotriva Iranului rămâne imprevizibil.
Duminică dimineața, televiziunea de stat iraniană a confirmat oficial moartea lui Khamenei și a anunțat formarea unui consiliu provizoriu format din trei persoane, care a preluat conducerea țării.
Conform Constituției Iranului, liderul suprem, rachbarul, este ales de Consiliul Experților, un organism special format din 88 de reprezentanți ai clerului islamic, aleși prin vot universal pe un mandat de opt ani. Procesul de selecție a candidaților este însă strict controlat de autoritatea supremă.
Toți candidații trebuie să fie aprobați de Consiliul Gardienilor Constituției. Din cei 12 membri ai acestui consiliu, șase sunt clerici numiți direct de liderul suprem, iar ceilalți șase, juriști, sunt confirmați de parlament la propunerea sistemului judiciar, al cărui șef este tot numit de liderul suprem.
Astfel, structura care trebuie să aleagă succesorul lui Khamenei este practic sub controlul acestuia.
Prin anunțarea rapidă a punerii în aplicare a mecanismelor constituționale și numirea consiliului provizoriu, autoritățile iraniene au încercat să arate că sistemul funcționează în continuare, în ciuda pierderii figurii centrale, păstrând continuitatea și stabilitatea.
Au început inevitabil discuțiile despre posibilii succesori. Anterior, numele succesorilor nu erau făcute publice, iar întregul proces avea loc în spatele ușilor închise.
Se presupune că în cadrul Consiliului Experților există un mic comitet care selectează candidații și prezintă lista scurtă pentru votul întregului consiliu, iar ședințele și votul se desfășoară în secret.
În ultimii ani, s-a zvonit că fiul cel mare al lui Ali Khamenei, Mujtaba, ar fi fost un posibil succesor. Totuși, situația politică s-ar putea schimba, mai ales că mai mulți comandanți influenți ai Corpului Gardienilor Revoluției Islamice, apropiați lui Khamenei, au fost uciși în atacurile americane și israeliene.
Ali Khamenei însuși, în 1989, nu era considerat principalul candidat la succesiunea ayatollahului Khomeini, astfel că rezultatul alegerii noului rachbar ar putea fi surprinzător și de această dată.
Procesul de selecție ar putea fi rapid, posibil în doar câteva zile.
Din punct de vedere militar, Republica Islamică a suferit un atac sever. Mai mulți înalți comandanți au fost uciși, iar alții se află în pericol, în condițiile în care loviturile aeriene americane și israeliene continuă.
Centrele de comandă au fost distruse, țara a rămas fără conducere, iar deciziile se iau în regim de criză. Vulnerabilitatea Iranului în fața unor astfel de atacuri este evidentă.
Totuși, Iranul a demonstrat că poate riposta. În primele două zile, a lansat numeroase rachete și drone asupra bazelor americane din mai multe țări din regiune și asupra Israelului. Rachetele sau fragmentele lor au lovit, de exemplu, obiective civile din Dubai și aeroportul din Kuweit. Astfel, conflictul s-a extins geografic.
Această extindere arată că, în ciuda pierderilor în conducerea militară și politică, Iranul dispune încă de mijloace și voință pentru a le folosi.
Prin urmare, regiunea se confruntă cu riscul unei escaladări suplimentare.
Din perspectiva conducerii iraniene, dacă conflictul se va extinde în regiune și vor intra în luptă grupările armate aliate Iranului, acest lucru ar putea oferi Teheranului pârghii pentru a negocia un armistițiu sau, cel puțin, pentru a evita o capitulare totală în fața Statelor Unite și Israelului.
Pe de altă parte, continuarea loviturilor combinate cu protestele masive, dacă acestea vor fi reluate, ar putea conduce Republica Islamică către un colaps sistemic.
Odată ce în structurile de forță va apărea o divizare sau o parte a acestora va refuza să execute ordinele, procesul constituțional formal de tranziție a puterii își poate pierde rapid sensul, iar evenimentele vor fi decise „pe teren”.
Rămâne de văzut dacă Corpul Gardienilor Revoluției Islamice și celelalte structuri de forță vor menține unitatea în absența liderului suprem, însă în următoarele zile nu pot fi excluse niciun fel de scenarii.
În prezent, Iranul are poziții mai slabe decât înaintea loviturilor: a pierdut figura centrală și comandanți-cheie și este supus unor atacuri constante.
În același timp, păstrează structurile statale, forțele armate și capacitatea de a riposta, ceea ce complică schimbarea regimului.
Viitorul depinde de capacitatea Teheranului de a menține controlul asupra țării în condițiile atacurilor aeriene continue, de intensitatea protestelor și de extinderea conflictului în regiune.
Probabil, în zilele următoare va deveni mai clară limita capacităților militare ale părților implicate, puterea voinței lor politice și direcția în care se vor desfășura evenimentele.