
Autoritățile municipale anunță că, în perioada 2–6 martie, traficul rutier pe șos. Muncești va fi sistat pe tronsonul cuprins între str. Grădina Botanică și str. Băcioii Noi. Reprezentanții municipalității îndeamnă șoferii să evite zonele unde se desfășoară lucrări, să respecte semnalizarea rutieră temporară și să manifeste răbdare și înțelegere pentru disconfortul creat.
Serviciile municipale și echipele de drumari au continuat lucrările de reparație a carosabilului în regim sporit, inclusiv în weekend, intervenind la capacitate maximă pe mai multe artere din Capitală, anunță primăria municipiului Chișinău.
Autoritățile precizează că drumurile din Chișinău au fost afectate semnificativ de condițiile meteorologice dificile din această iarnă, situație similară cu cea înregistrată la nivel național și în statele vecine. În acest context, reabilitarea infrastructurii rutiere a devenit o prioritate.
Intervenții simultane în toate sectoarele, iar sute de muncitori și utilaje au acționat concomitent pe 18 artere principale din oraș.
- Sectorul Botanica – lucrări pe bd. Dacia (tronsonul str. Hr. Botev – Aeroport), șos. Muncești (Grădina Botanică – bd. Iu. Gagarin și bd. Dacia – str. Băcioii Noi), precum și pe Viaduct.
- Sectorul Buiucani – intervenții pe str. Dosoftei, str. T. Ciorbă, str. Columna și str. A. Șciusev.
- Sectorul Centru – reparații pe str. N. Testemițanu, șos. Hîncești, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și bd. I. Gagarin.
- Sectorul Ciocana – lucrări pe str. Bucovinei, str. Vadul lui Vodă, bd. Mircea cel Bătrân, str. A. Russo, str. Uzinelor, str. L. Bîcului și drumul L-455.
- Sectorul Rîșcani – intervenții pe str. A. Pușkin și str. Petricani.
Potrivit municipalității, activitatea drumarilor s-a desfășurat fără întrerupere, inclusiv pe parcursul nopții. Intervențiile sunt programate și în zilele următoare pe mai multe artere din toate sectoarele, inclusiv pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, șos. Muncești, bd. Mircea cel Bătrân și traseul L-455 (Chișinău – Budești).
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Restricții de trafic pe șoseaua Muncești. Drumari continuă lucrările de reparație a carosabilului apare prima dată în Realitatea.md.