Trei morți și 14 răniți într-un bar din Texas: autoritățile vorbesc despre un act de terorism

Autoritățile federale din Statele Unite investighează posibile legături cu terorismul în cazul unui atac armat în masă produs în dimineața zilei de 1 martie, în orașul Austin din Texas, soldat cu cel puțin trei morți și 14 răniți, potrivit informațiilor transmise de Reuters, citate de stirileprotv.ro.

Oamenii legii spun că, suspectul a fost împușcat mortal într-un schimb de focuri cu forțele de ordine, la fața locului. În același timp, paisprezece persoane au fost transportate la spital, dintre care trei se află în stare critică. În contextul anchetei, autoritățile nu au făcut publică identitatea atacatorului și nu au indicat un motiv clar al faptei. Totuși, agentul FBI Alex Doran a declarat că „există indicii în vehiculul suspectului care sugerează o posibilă legătură cu terorismul”.

De asemenea, agentul a precizat, într-o conferință de presă, că grupul comun al FBI pentru combaterea terorismului colaborează îndeaproape cu Departamentul de Poliție din Austin. Ancheta implică inclusiv echipe specializate în colectarea probelor și criminalistică digitală ale agenției federale. Împușcăturile au avut loc în fața Buford’s, un bar cunoscut din centrul orașului Austin, frecventat de localnici și turiști, situat în apropierea mai multor food truck-uri, potrivit relatărilor presei locale.

Conform articolului, șefa poliției din Austin, Lisa Davis, a declarat că atacatorul a condus un SUV de mari dimensiuni în jurul barului de mai multe ori înainte de a opri.

„A aprins luminile de avarie, a coborât geamul și a tras asupra clienților aflați în curtea Buford’s și în fața barului”, a precizat oficialul.

Incidentul este al 56-lea atac armat din Statele Unite soldat cu mai multe victime de la începutul acestui an, potrivit datelor oficiale. În același timp, datele furnizate de Gun Violence Archive arată că, anul trecut, Statele Unite au înregistrat 407 atacuri armate în masă. Organizația definește un astfel de atac ca fiind un incident în care cel puțin patru persoane, fără a-l include pe atacator, sunt rănite sau ucise prin focuri de armă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Trei morți și 14 răniți într-un bar din Texas: autoritățile vorbesc despre un act de terorism apare prima dată în Realitatea.md.