
Republica Moldova și Ucraina au convenit asupra măsurilor necesare pentru reluarea exporturilor de carne de pasăre din Ucraina pe piața moldovenească. Subiectul a fost discutat la o întrevedere între reprezentanții Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și ai Serviciului de Stat al Ucrainei pentru Siguranța Alimentară și Protecția Consumatorilor, care au discutat asupra pașilor necesari pentru reluarea importurilor de carne de pasăre congelată și refrigerată.
„Pentru reluarea exportului de carne de pasăre congelată și refrigerată, întreprinderile care au dreptul de a exporta în țările membre ale UE (euro-număr) și care desfășoară un ciclu de producție închis (abatoare proprii) vor putea exporta produse după efectuarea de analize de laborator a 10 probe de ser de sânge în laboratoarele acreditate ale UE”, informează ANSA.
După confirmarea conformității cu standardele de siguranță, exporturile de carne de pasăre congelată și refrigerată vor fi reluate pentru capacitățile autorizate. Ulterior, autoritățile din cele două țări vor stabili condițiile și frecvența testărilor suplimentare.
Partea ucraineană a anunțat că a selectat deja probele necesare și le-a transmis spre analiză în laboratoare europene, demonstrând disponibilitatea de a acționa rapid și transparent.
La finalul întrevederii, reprezentanții celor două instituții și-au exprimat aprecierea pentru cooperarea profesională și dialogul direct, subliniind că parteneriatul bilateral rămâne esențial pentru dezvoltarea unui comerț sigur cu produse alimentare.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Carnea de pasăre din Ucraina revine pe piața din Moldova. Autoritățile stabilesc mecanismul de reluare a importurilor apare prima dată în Realitatea.md.