Declarații la Realitatea TV: Finanțarea proiectelor de film de către stat este mai mult o provocare pentru cineaști

Banii alocați din bugetul de stat pentru finanțarea proiectelor cinematografice acoperă doar o parte din necesitățile producătorilor de film. Invitații emisiunii „Consens Național” au declarat că, odată cu creșterea calității producțiilor, au crescut și costurile de realizare. În opinia lor, bugetul de 20 de milioane de lei, anunțat pentru Concursul de finanțare a proiectelor cinematografice – sesiunea 2026, reprezintă mai degrabă o provocare creativă lansată caselor de producție și mai puțin o soluție completă pentru dezvoltarea industriei.

Potrivit Valentinei Iusuphodjaev, directoarea Centrului Național al Cinematografiei, contribuția statului este una de susținere, iar producătorii trebuie să identifice și alte surse de finanțare pentru realizarea unui film.

„Statul nu acoperă 100% nicăieri. Altfel asta ar fi o comandă de stat. Trebuie să înțelegem. E un sprijin acordat producătorilor. De cele mai multe ori e până la 50%, un maximum. Și atunci ei caută de unde mai găsesc bani. Pentru că asta este și o muncă. Acest vânat de resurse. Cam în toate țările europene. Mai există niște excepții, dar puține”, a explicat situația Valentina Iusuphodjaev.

Sergiu Scobioală, producător de film și TV, a precizat că în lipsa investițiilor private, oferta Centrului Național al Cinematografiei rămâne cea mai importantă sursă de finanțare pentru mulți producători de film din Republica Moldova.

„Anul trecut s-a filmat în Chișinău un film care avea bugetul estimativ de un milion de euro. Și ca să înțelegeți, această sumă nu înseamnă costul total al producțiilor, ci doar o acoperire parțială și aici vine marea dilemă, e să găsești cealaltă parte a bugetului. Pentru că sunt producții și mai scumpe care sunt susținute financiar de acest concurs, iar sarcina producătorilor e să găsească suma lipsă”, a spus Sergiu Scobioală.

Centrul Național al Cinematografiei din Republica Moldova a anunțat lansarea Concursului de finanțare a proiectelor cinematografice, sesiunea 2026. Bugetul total alocat pentru dezvoltarea și producerea filmelor de ficțiune, documentare și de animație este de 20 de milioane de lei. Cea mai mare parte a fondurilor este destinată realizării filmelor de ficțiune și de animație, pentru care sunt prevăzute bugete de aproximativ 3,6 milioane de lei fiecare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Articolul Declarații la Realitatea TV: Finanțarea proiectelor de film de către stat este mai mult o provocare pentru cineaști apare prima dată în Realitatea.md.