Mihai Popșoi a avut întâlniri cu autorități și mediul de afaceri din Hamburg

În cadrul vizitei de lucru în Republica Federală Germania, viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a avut o serie de întrevederi la Hamburg cu reprezentanți ai autorităților locale, Camerei de Comerț și mediului academic.

Mihai Popșoi s-a întâlnit cu prim-ministrul landului federal și primarul orașului Hamburg, Peter Tschentscher. Discuțiile au vizat consolidarea cooperării la nivel regional și identificarea unor noi oportunități de colaborare economică. De asemenea, a fost abordat parcursul european al Republicii Moldova.

„Statutul de țară candidată confirmă încrederea partenerilor europeni în capacitatea Republicii Moldova de a implementa reforme și de a-și respecta angajamentele asumate. În contextul actual, integrarea în Uniunea Europeană rămâne un obiectiv strategic, esențial pentru stabilitatea și dezvoltarea țării noastre”, a spus Mihai Popșoi.

Aspecte ale cooperării economice au fost discutate în cadrul întrevederii cu directorul general al Camerei de Comerț și Industrie din Hamburg, Malte Heyne, și cu membrul conducerii executive, Philip Koch. Interlocutorii au analizat perspectivele extinderii colaborării comerciale și investiționale, precum și modalități concrete de facilitare a accesului companiilor moldovenești pe piața germană.

Ministrul a subliniat deschiderea Republicii Moldova pentru atragerea investițiilor germane și a încurajat explorarea unor proiecte comune între comunitățile de afaceri din Republica Moldova și Hamburg, inclusiv prin consolidarea platformelor de dialog economic bilateral.

Programul vizitei a inclus și o întâlnire la Colegiul Europei din Hamburg. În cadrul discuțiilor s-a evidențiat rolul dialogului academic și al schimbului de expertiză, precum și importanța pregătirii noii generații de profesioniști în spiritul politicilor și valorilor europene.