Războiul din Iran scumpește gazul în Moldova? Directorul ANRE explică când s-ar putea interveni asupra tarifelor

Tariful la gazele naturale ar putea fi majorat în cursul anului, în cazul în care prețurile pe piețele internaționale vor rămâne ridicate pentru o perioadă mai lungă, afirmă directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) Alexei Taran. Conform oficialului, ANRE ar putea interveni asupra tarifelor dacă evoluțiile de pe piață o vor impune, însă deciziile vor fi luate doar după ce situația se stabilizează.

„Dacă o să fie cazul să intervenim pe parcursul anului, normal că noi vom interveni deja la situația de la acel moment. Vor fi luate în calcul prețurile efective pe lunile pe care le-am consumat deja și prețurile prognozate până la sfârșitul anului pentru lunile care urmează să le consumăm sau să importăm gaze naturale”, a explicat Alexei Taran.

Funcționarul a precizat că actualele evoluții de pe bursele internaționale reflectă un vârf de volatilitate, iar autoritățile trebuie să aștepte calmarea pieței înainte de a lua o decizie privind eventualele ajustări tarifare, conform BANI.MD.

„Acum suntem în vârful unei panici pe burse și trebuie să așteptăm ca situația să se stabilizeze. În momentul în care se stabilizează, atunci deja putem lua decizii”, a punctat funcționarul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Directorul ANRE a mai menționat că operatorul desemnat cu obligație de serviciu public, adică Energocom, utilizează date și prognoze furnizate de agenții internaționale specializate, precum Bloomberg și Argus, pentru a monitoriza evoluțiile de pe piața gazelor naturale și pentru a fundamenta deciziile privind achizițiile.

În prezent, consumatorii casnici achită 14,43 lei pentru un metru cub de gaz, cu 13,8% mai puțin decât tariful anterior – 16,74 lei/m³. Ieftinirea a fost aprobată de către ANRE pe 4 februarie.

Articolul Războiul din Iran scumpește gazul în Moldova? Directorul ANRE explică când s-ar putea interveni asupra tarifelor apare prima dată în Realitatea.md.