Departamentul de Stat a declarat că secretarul de stat american, Marco Rubio, a discutat miercuri cu Hakan Fidan, ministrul de externe al Turciei, despre evoluțiile recente din Iran și din întreg Orientul Mijlociu.
„Secretarul i-a spus ministrului de externe că atacurile asupra teritoriului suveran al Turciei sunt inacceptabile și a promis sprijin deplin din partea Statelor Unite”, se arată în comunicatul de presă. „Ambii lideri au reiterat menținerea solidității relației bilaterale.”
Toate zborurile programate Emirates către și dinspre Dubai rămân suspendate până pe 7 martie, a declarat compania aeriană
Compania aeriană Emirates a declarat că toate zborurile programate Emirates către și dinspre Dubai rămân suspendate până pe 7 martie, ora 23:59, ora Emiratelor Arabe Unite, din cauza închiderii spațiului aerian din regiune, relatează The Guardian.
„Emirates continuă să opereze cu un program limitat de zboruri”, au spus ei. „Acordăm prioritate clienților cu rezervări anterioare pentru aceste zboruri limitate. Clienții care tranzitează Dubaiul vor fi acceptați pentru călătorie numai dacă zborul lor de legătură este operațional.”
Autoritățile din Bahrain au arestat mai multe persoane pentru postarea de videoclipuri cu atacurile Iranului și „exprimarea simpatiei” cu acestea
Autoritățile din Bahrain au arestat încă patru persoane pentru postarea de filmări legate de atacurile Iranului, inclusiv conținut care „exprimă simpatie” cu acestea, a declarat miercuri Ministerul de Interne al țării.
„Ministerul a explicat că postarea unui astfel de conținut contribuie la inducerea în eroare a opiniei publice și la răspândirea fricii în rândul cetățenilor și rezidenților, ceea ce ar putea dăuna securității și ordinii publice”, a precizat acesta.
Arestările marchează cea mai recentă represiune împotriva publicării de conținut pe care Bahrainul îl consideră simpatizant față de agresiunea iraniană, un act pe care l-a descris drept „o trădare a națiunii”.
Bahrainul este condus de un guvern musulman sunnit, dar are o populație majoritar șiită care și-a exprimat adesea sprijinul pentru Iran, o țară dominată de șiiți.
Trump despre atacurile americane din Iran: „Pe o scară de la 10 la 15, le dau nota 15”
Vorbind la o conferință de presă la Casa Albă, președintele american Donald Trump a declarat: „Ne descurcăm foarte bine pe frontul războiului”, adăugând: „Cineva m-a întrebat pe o scară de la 10 ce nota aș da, am spus cam 15”.
„Vom continua să ne descurcăm bine, avem de departe cea mai puternică armată din lume.” El a spus că Iranul a reprezentat „o amenințare enormă pentru noi timp de mulți ani”.
Trump a spus că Statele Unite au „un sprijin imens și dacă nu am fi făcut-o noi mai întâi, ar fi făcut-o și cu Israelul și ne-ar fi dat o șansă, dacă ar fi fost posibil”.
Netanyahu a suspectat Casa Albă că poartă negocieri separate cu Teheranul
Canalul 12 al televiziunii israeliene menționează că premierul Benjamin Netanyahu s-a adresat Casei Albe pentru a primi explicații cu privire la contactele dintre partea iraniană și persoane din administrația Trump privind încetarea focului.
Reuters: Trump l-a sunat pe Macron în privința operațiunii militare a SUA împotriva Iranului
Agenția Reuters relatează că președintele american Donald Trump l-a sunat pe omologul său francez, Emmanuel Macron, pentru a-l informa despre situația operațiunii militare a SUA împotriva Iranului.
Cei doi au discutat la telefon despre problema Libanului.
VIDEO. Bombardamente puternice în Teheran
Anunțul Casei Albe despre o eventuală operațiune terestră a armatei SUA în Iran
Casa Albă a făcut miercuri un anunț de ultim moment privitor la o eventuală operațiune terestră a armatei SUA în Iran.
Anunțul a fost făcut miercuri de secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, potrivit CNN. Ea a spus că prezența trupelor americane pe teren în Iran nu face parte din plan „în acest moment”.
„Nu fac parte din planul pentru această operațiune în acest moment, dar cu siguranță nu voi elimina niciodată opțiunile militare în numele președintelui Statelor Unite sau al comandantului suprem și, în mod înțelept, el nu face același lucru pentru sine”, a declarat Karoline Leavitt.
Forțele kurde din Irak au lansat o ofensivă terestră în Iran
Mii de luptători kurzi au intrat pe teritoriul iranian și au ocupat poziții de luptă luni, 2 martie, anunță i24NEWS.

Casa Albă anunță Spania a fost de acord să coopereze cu SUA, după criticile lui Trump la adresa lui Sanchez. Guvernul spaniol neagă
Casa Albă anunță că după criticile de ieri ale lui Donald Trump la adresa premierului Pedro Sanchez, Spania a fost de acord să coopereze cu SUA: „Cred că au auzit mesajul lui Trump de ieri, tare și clar. Au fost de acord să coopereze cu armata americană. Armata americană își coordonează activitatea cu omologii săi din Spania”, a afirmat Karoline Leavitt.
Pe de altă parte, Spania neagă acest lucru. Ministrul spaniol al Afacerilor Externe, José Manuel Albares, a negat „categoric” că Spania a acceptat să coopereze cu armata SUA, așa cum a afirmat Leavitt.
„Neg categoric acest lucru. Poziția Guvernului Spaniei cu privire la războiul din Orientul Mijlociu, bombardamentele din Iran și utilizarea bazelor noastre nu s-a schimbat deloc”, a declarat Albares într-un interviu acordat postului Ser, potrivit EFE și El Pais.
Secretarul general al Hezbollah: Răbdarea noastră are limite, iar agresiunea și escaladarea israeliană au devenit excesive
Secretarul general al Hezbollah a făcut o serie de declarații miercuri.
„Răbdarea noastră are limite, iar agresiunea și escaladarea israeliană au devenit excesive. Am spus în repetate rânduri că Israelul își dorește expansiunea, iar Netanyahu a declarat că își dorește un „Israel mai mare”. Israelul reprezintă o amenințare existențială pentru noi, pentru poporul nostru, pentru țara noastră și pentru întreaga regiune. Problema nu sunt armele Hezbollah, ci ocupația și încălcarea continuă a suveranității”, a spus acesta.
Președintele iranian Masoud Pezeshkian reacționează la tensiunile SUA-Spania
Președintele iranian Masoud Pezeshkian a reacționat la tensiunile SUA-Spania, după ce marți, președintele american Donald Trump a anunțat că va înrerupe relațiile comerciale cu Spania întrucât țara nu a permis accesul SUA în bazele militare.
„Conduita responsabilă a Spaniei în opoziția cu încălcările flagrante ale drepturilor omului și agresiunea militară a coaliției sionist-americane împotriva unor țări, inclusiv Iranul, arată că etica și conștiințele trezite încă există în Occident. Îi felicit pe oficialii spanioli pentru pozițiile lor”, se arată în mesajul postat de Pezeshkian pe X.
VIDEO. Cum s-a golit strâmtoarea Ormuz în câteva zile
Iranul a amenințat că va viza ambasadele israeliene din întreaga lume dacă Israelul îi atacă misiunea din Liban
„Dacă Israelul comite o astfel de crimă, ne va obliga să facem din toate ambasadele israeliene din întreaga lume ținta noastră legitimă”, a declarat Abolfazl Shekarchi, purtător de cuvânt al forțelor armate ale regimului islamic.
Marți, Avichay Adraee, un purtător de cuvânt al IDF, i-a avertizat pe reprezentanții regimului iranian care se află încă în Liban să plece imediat înainte de a fi vizați, acordându-le 24 de ore pentru a pleca.
Senatul va vota în această noapte pentru a-l obliga pe Trump să înceteze atacurile asupra Iranului
Senatul urmează să ia un vot inițial miercuri, în jurul orei 16:00, ora estică/ SUA, privind blocarea președintelui Donald Trump de a ordona noi atacuri asupra Iranului, oferind primul test al sprijinului Congresului pentru o campanie lansată de Trump fără consimțământul său.
SUA consumă rapid arme de precizie și interceptoare antirachetă la doar câteva zile de la începutul campaniei din Iran
Oficialii avertizează că stocurile sunt utilizate atât de repede încât armata ar putea fi „la câteva zile distanță” de a stabili prioritățile amenințărilor viitoare pe care să le intercepteze, notează The Washington Post.
Senatorul Mark Warner a declarat că „munițiile noastre sunt insuficiente”.
Potrivit CNN, oficialii americani au declarat Congresului că dronele Shahed ale Iranului reprezintă o provocare majoră și că apărarea aeriană „nu va putea să le intercepteze pe toate”.
De asemenea, parlamentarii au avertizat că conflictul ar putea deveni o „problemă de matematică”, deoarece stocurile de interceptori se epuizează.
Senatorul Mark Kelly a declarat că „nu avem o ofertă nelimitată”, în timp ce oficialii au recunoscut că dronele „reprezintă o problemă mai mare decât se anticipase”.