Alexandru Rogobete anunță că 33 de medicamente noi intră pe lista de gratuite și compensate.
De asemenea, pentru alte 19 medicamente extindem indicațiile terapeutice.
„Este una dintre cele mai ample actualizări ale listei din ultimii ani. În doar 7 luni am extins lista medicamentelor compensate cu peste 90 de medicamente și indicații terapeutice noi”, afirmă ministrul.
Acest lucru înseamnă terapii moderne care ajung mai repede la pacienți. Pentru unele dintre aceste tratamente, oamenii ajungeau să plătească zeci de mii de euro din propriul buzunar pentru a avea o șansă la tratament.
Astăzi, aceste medicamente sunt gratuite sau compensate și devin accesibile în sistemul public de sănătate pentru cei care au nevoie de ele.
„Introducem în sistem primul medicament radiofarmaceutic, Lutetium Vipivotide Tetraxetan, pentru tratamentul cancerului de prostată, alături de alte 14 medicamente noi în Programul Național de Oncologie, destinate tratamentului pentru:
– melanom
– carcinom hepatocelular
– colangiocarcinom
– mielom multiplu
– macroglobulinemie Waldenström
– limfoame
– cancer pulmonar fără celule mici
– cancer mamar
– cancer de prostată
– tumori solide cu mutații genetice
– tumori gastro-intestinale stromale (GIST).
În același timp, asigurăm acces la tratament pentru boli grave și rare, precum:
– arterită cu celule gigante
– hemoglobinurie paroxistică nocturnă
– amiloidoză ereditară cu transtiretină
– miastenia gravis
– tulburări din spectrul neuromielitei optice
– deficit de lipază acidă lizozomală
– boala Fabry.
În plus, pentru 19 medicamente deja compensate extindem indicațiile terapeutice, ceea ce înseamnă că ele vor putea fi utilizate și pentru alte afecțiuni, inclusiv:
– trombocitopenie severă la pacienți cu boală hepatică cronică
– sindrom Lennox-Gastaut (formă severă de epilepsie pediatrică)
– boala Niemann-Pick tip C
– boala Still și artrită idiopatică juvenilă sistemică
– alkaptonurie
– nefropatie cu IgA
– colită ulcerativă moderată sau severă
– artrită psoriazică
– artrită asociată entezitei și artrită psoriazică juvenilă
– febră mediteraneană familială și sindroame autoinflamatorii rare
– cancer pulmonar cu mutație BRAF
– gliom la copii și adolescenți
– limfom folicular recidivant sau refractar
– cancer tiroidian diferențiat avansat
– miastenia gravis generalizată și tulburări din spectrul neuromielitei optice”.
„Știu că pentru mulți dintre dumneavoastră lupta cu boala este, în fiecare zi, o încercare grea. Rolul nostru este să facem ca sistemul de sănătate să fie un sprijin real în această luptă. Fiecare medicament introdus pe această listă înseamnă o șansă în plus la tratament, la timp câștigat și la speranță pentru pacienți și familiile lor. Nu spun că sistemul este perfect. Știu că mai sunt multe de făcut. Dar schimbarea este în curs și vom continua să lucrăm pentru ca accesul la tratament să fie mai rapid, mai echitabil și mai aproape de nevoile reale ale oamenilor”, adaugă Rogobete.