Nicușor Dan, declarație la Varșovia: România nu este în pericol iminent, în contextul războiului din Orientul Mijlociu

România nu este în pericol iminent din cauza războiului din Orientul Mijlociu, a declarat liderul de la Cotroceni. Aflat într-o vizită oficială în Varșovia, Nicușor Dan a relatat  jurnaliștilor că nu convoacă Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în contextul războiului din Iran.

Conform oficialului, prioritate actualmente sunt cetățenii blocați în regiune, care vor să revină acasă, transmite news.ro. Conform lui, circa 5000 de români se află actualmente în zona afectată de război.

„Legat de situaţia din Orientul Mijlociu, nu am convocat CSAT şi nu îl vom convoca cât lucrurile nu prezintă un pericol imediat, direct, pentru România. În schimb, evident că toată lumea din structurile tehnice cooperează.

Cei care sunt mai vulnerabili încep să fie aduşi pe cheltuiala statului român, cei care sunt în alte categorii sunt ajutaţi să vină pe cheltuiala lor proprie. Pe chestiunea asta, suntem în control.

Nu o să plângem Republica Islamică Iran. Nu e vorba de iranieni, e vorba de un regim care a sponsorizat terorismul în regiune şi care a destabilizat regiunea ani la rând, care și-a terorizat propriul popor si care nu a avut rezonabilitatea de a coopera cu organismele internaționale în problema nucleară şi din aceste motive a fost supusă sancțiunilor europene”, a declarat Nicușor Dan.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Vorbind despre contextul internațional, președintele român a mai precizat că alerta este ridicată la bazele americane din întreaga lume, pe fundalul războiului.

Articolul Nicușor Dan, declarație la Varșovia: România nu este în pericol iminent, în contextul războiului din Orientul Mijlociu apare prima dată în Realitatea.md.