Peste 80 de cetățeni moldoveni au revenit acasă din Dubai cu o cursă directă

Peste 80 de cetățeni ai Republicii Moldova au ajuns astăzi dimineață la Chișinău cu o cursă aeriană directă din Dubai, organizată de compania FlyOne. Ministerul Afacerilor Externe subliniază că, în contextul perturbărilor din spațiul aerian regional, astfel de curse rămân o opțiune importantă pentru revenirea cetățenilor din zonă, transmite IPN.

Următoarea cursă este planificată în perioada apropiată, în conformitate cu graficul aprobat de autoritățile Emiratelor Arabe Unite. MAE continuă să monitorizeze situația și să mențină contactul cu autoritățile și operatorii aerieni pentru facilitarea revenirii cetățenilor Republicii Moldova.

În Israel, situația de securitate rămâne complexă, iar cetățenii moldoveni sunt îndemnați să respecte măsurile de siguranță ale autorităților israeliene și să rămână în adăposturile antirachetă până la încetarea alertelor. Aeroportul din Tel Aviv este închis pentru zboruri comerciale, fiind utilizat doar pentru repatrierea cetățenilor israelieni.

În Qatar, Aeroportul Doha rămâne închis și joi, iar autoritățile vor decide mâine dacă redeschid spațiul aerian. Qatar Airways va efectua zboruri din Riad și Muscat, începând de astăzi.

Libanul a deschis intermitent spațiul aerian în cursul zilei de ieri, ceea ce ar putea permite opțiuni de tranzit, în funcție de evoluția situației de securitate.

Totodată, Republica Azerbaidjan rămâne un punct important de tranzit pentru evacuarea cetățenilor străini din Iran, unde frontiera terestră rămâne închisă pentru traficul de pasageri. Ieșirile din Iran pot fi realizate doar cu coordonare prealabilă.

În Iran, situația rămâne volatilă din cauza atacurilor aeriene asupra obiectivelor militare și guvernamentale. Autoritățile moldovenești recomandă cetățenilor moldoveni să evite deplasările între provincii și să rămână în siguranță, contactând misiunea diplomatică pentru opțiuni de evacuare. Deocamdată, nu au fost înregistrate solicitări în acest sens.

Celula de Criză a MAE rămâne activă permanent, monitorizând evoluțiile de securitate din Orientul Mijlociu. Până în prezent, nu s-au raportat victime sau răniți în rândul cetățenilor moldoveni din regiune.

The post Peste 80 de cetățeni moldoveni au revenit acasă din Dubai cu o cursă directă appeared first on ipn.md.