Reprezentanții Uniunii Avocaților au discutat cu diplomați europeni despre reforma justiției și independența profesiei

Reprezentanții Uniunii Avocaților din Republica Moldova au avut, la 3 martie 2026, o întrevedere de lucru cu membri ai corpului diplomatic și experți internaționali, în cadrul căreia au fost discutate subiecte ce țin de reforma justiției și rolul profesiei de avocat în consolidarea statului de drept.

La întâlnire au participat Ambasadorul Franței în Republica Moldova, Dominique Waag, Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova, Fred Duijn, expertul tehnic internațional Pauline Hoerner și expertul în domeniul statului de drept Elena Cristian.

Uniunea Avocaților din Republica Moldova a fost reprezentată de președintele Uniunii, avocatul Anatolie Barbacar, secretarul general Tatiana Busuioc, președintele Comisiei de Licențiere a profesiei de avocat Adrian Tăbîrță, președintele Asociației Tinerilor Avocați din Moldova Maria Gogu și membrul Consiliului Asociației Tinerilor Avocați Elena Mamaliga.

În cadrul discuțiilor au fost abordate prioritățile profesiei de avocat în contextul procesului de integrare europeană, fiind subliniat rolul avocaturii în consolidarea statului de drept și necesitatea alinierii standardelor profesiei la cele europene.

Reprezentanții Uniunii Avocaților au prezentat și activitatea de formare profesională continuă desfășurată în cadrul Centrului de Instruire al Avocaților, menționând importanța instruirii continue pentru dezvoltarea competențelor profesionale și consolidarea capacităților instituționale ale profesiei.

Totodată, în cadrul întrevederii a fost discutată situația creată în contextul grevei avocaților din 15 iulie 2025, organizată după aprobarea de către Parlament a amendamentului deputatului Efimia Bandalac nr. EB 08/03-184 din 9 iulie 2025 la proiectul Legii nr. 244/2025 pentru modificarea Legii nr. 1260/2002 cu privire la avocatură.

Potrivit Uniunii Avocaților, acest amendament afectează independența, libertatea și autonomia profesiei de avocat, precum și dreptul avocaților de a alege și de a fi aleși în organele de autoadministrare profesională.

Întrevederea a oferit un cadru de dialog privind provocările și obiectivele actuale ale profesiei de avocat, precum și cooperarea instituțională și sprijinul partenerilor internaționali pentru consolidarea statului de drept și dezvoltarea profesiei în Republica Moldova.