Irina Vlah, lider politic și președinte al Partidului „Inima Moldovei”, a adresat un apel public deputaților Parlamentului și membrilor Guvernului, propunând instituirea așa-numitelor „salarii ale solidarității sociale”, la nivelul salariului minim pe economie, de 6 300 de lei.
În mesajul său, Vlah afirmă că în ultima perioadă a fost contactată de numeroși cetățeni care spun că au ajuns „la limita disperării” din cauza tarifelor mari și a creșterii prețurilor la produse și servicii.
„În ultima perioadă, am fost abordată de mai mulţi cetăţeni, ajunşi la limita disperării ca urmare a tarifelor exagerat de mari, pe care trebuie să le achite, dar şi ca urmare a creşterii preţurilor la multe mărfuri şi produse. Oamenii spun deschis că ei au impresia că dvs. nu înţelegeţi care e situaţia reală din ţară, de aceea nu faceţi nimic pentru a stopa creşterea de preţuri şi tarife”, a declarat Irina Vlah.
Potrivit acesteia, cetățenii cer autorităților să adopte măsuri concrete pentru a opri creșterea prețurilor și tarifelor.
„Prima – încetaţi să vă mai bateţi joc de cetăţeni şi veniţi, în sfârşit cu reglementări clare, cu controale stricte, cu soluţii concrete pentru a stopa creşterea galopantă a preţurilor şi tarifelor. Dacă nu ştiţi cum, spuneţi şi vă vom pune noi la dispoziţie soluţiile ce se impun”, se arată în apelul public.
Totodată, liderul politic susține că cetățenii sunt gata să-i primească pe reprezentanții guvernării în locuințele lor pentru a vedea direct condițiile în care trăiesc oamenii.
„Dacă nu cunoaşteţi situaţia reală, oamenii sunt gata să vă primească pentru o lună să trăiţi în casele lor, ca să vedeţi pe viu ce venituri reale au şi cum le gestionează pentru a supraviețui. Apropo, oamenii sunt gata să vă primească în casele lor, inclusiv ca urmare a apelului public pe care l-am adresat anterior şi pe care l-am denumit generic ‘Adoptă un PAS-ist’”, a declarat Irina Vlah.
În același context, aceasta a propus ca deputații și miniștrii să își reducă salariile până la nivelul salariului minim pe economie.
„Ca să trăiţi în aceeaşi lume ca şi cetăţenii Republicii Moldova, oamenii vă propun să vă diminuaţi salariile până la nivelul salariului minim pe economie – 6 300 lei. Cetăţenii sunt siguri că, dacă veţi încerca să trăiţi dintr-un salariu minim, veţi înţelege cum trăiesc majoritatea locuitorilor Republicii Moldova şi vă veţi apuca în sfârşit să soluţionaţi problemele reale”, a mai declarat liderul politic.
Irina Vlah propune ca aceste venituri reduse să fie numite „salarii ale solidarității sociale” și să fie aplicate până când situația economică se va îmbunătăți.
„Oamenii propun ca aceste salarii diminuate pe care le veţi primi să se numească ‘Salarii ale solidarităţii sociale’. Iar perioada în care veţi primi aceste salarii să fie până la venirea vremurilor bune pe care le-aţi promis”, a declarat Irina Vlah.
În finalul apelului, liderul politic afirmă că va urmări reacția autorităților la această propunere. „Sper că demersul meu va fi înţeles corect şi că vor urma deciziile de rigoare. Cel puţin, eu şi oamenii care m-au rugat să vă transmit aceste mesaje, vă vom urmări cu atenţie.”