Zeci de sticle de alcool, descoperite de vameșii români ascunse într-un autocar care venea din Republica Moldova

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Albița au depistat 46 de sticle de alcool ascunse și nedeclarate într-un autocar care circula pe ruta Republica Moldova – Austria.

Cazul a fost înregistrat la 4 martie 2026, pe sensul de intrare în România. Autocarul a fost supus unui control fizic în baza analizei de risc, iar inspectorii vamali au descoperit băuturile alcoolice ascunse în compartimentul roții de rezervă.

Potrivit Autorității Vamale Române, cele 46 de sticle de distilat divin, aparținând unor mărci diverse, nu au fost declarate în vederea controlului vamal.

Întreaga cantitate de bunuri a fost reținută pentru confiscare, iar persoana responsabilă a fost sancționată contravențional cu o amendă de 10 000 de lei.

Autoritatea Vamală Română reamintește că toate bunurile introduse în țară trebuie declarate, iar sustragerea de la controlul vamal prin ascunderea acestora constituie contravenție și se sancționează conform legislației în vigoare.