Nu ar trebui să existe nicio îndoială că inițierea acestui război de către președintele american Donald Trump și prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional, chiar dacă mulți dintre aliații lor și-au arătat dorința de a trece sub tăcere acest aspect. Iranul nu a reprezentat o amenințare pentru niciuna dintre cele două țări – sub formă de arme nucleare, rachete convenționale sau terorism de stat – nici în termeni de iminență, nici la o scară care ar putea justifica, în absența aprobării Consiliului de Securitate al ONU, acțiuni militare preventive ca formă de autoapărare. Statele Unite și Israelul au acționat nu din cauza puterii Iranului, ci din cauza slăbiciunii sale relative.
Vești proaste pentru lume
Acest atac este doar cel mai recent dintr-o serie de acțiuni ale celor mai puternice țări ale lumii, inclusiv invazia Rusiei în Ucraina, militarizarea de către China a Mării Chinei de Sud și preluarea de către SUA a președintelui venezuelean Nicolas Maduro, care sfidează dreptul internațional. Prăbușirea a ceea ce a mai rămas din ordinea bazată pe reguli este o veste proastă pentru restul lumii. Aceasta necesită un răspuns concertat din partea puterilor mijlocii capabile, după cum a argumentat convingător prim-ministrul canadian Mark Carney în discursul său istoric de la Davos din ianuarie.
Cu toate acestea, se mai poate susține că, indiferent de lege, crimele odioase ale conducerii teocratice a Iranului justifică distrugerea sa militară? Lista acuzațiilor împotriva regimului, atât în țară, cât și în străinătate, este lungă și înfiorătoare, culminând cu uciderea a zeci de mii de cetățeni care protestau pașnic la începutul acestui an, o atrocitate comparabilă ca intensitate cu cele comise în Rwanda și Balcani în anii 1990 și, mai recent, în Myanmar și Sudan.
Sărbătorile pline de bucurie de pe străzile din Iran și în rândul comunităților din diaspora după vestea morții liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, vorbesc de la sine. Acesta este un război, cel puțin la început, pe care o parte semnificativă – poate chiar majoritatea – a cetățenilor iranieni îl salută mai degrabă decât să se teamă.
Am mai trecut prin astfel de situații. Poate cea mai memorabilă dispută privind legalitatea și legitimitatea a fost intervenția militară a NATO – fără autorizarea Consiliului de Securitate al ONU – pentru a preveni epurarea etnică și uciderea în masă a albanezilor din Kosovo în 1999. Cea mai mare parte a lumii a considerat această campanie aeriană justificată din punct de vedere moral, dacă nu chiar legal, pe deplin motivată de o preocupare reală pentru protecția civililor, proporțională și eficientă în punerea sa în aplicare și făcând mai mult bine decât rău.
Este o sarcină dificilă să justifici războiul cu Iranul
Dacă războiul cu Iranul trebuie să fie justificat din punct de vedere moral, atunci condițiile care i-au convins pe sceptici în cazul Kosovo trebuie să fie îndeplinite și aici. Judecând după dovezile disponibile, aceasta pare o sarcină descurajantă. În ceea ce privește motivația, doar cei mai creduli observatori ar putea crede că Trump și Netanyahu au fost mânați de o pasiune pentru drepturile omului și democrație.
Netanyahu a fost întotdeauna preocupat doar de eliminarea Iranului ca amenințare la adresa securității – reală, exagerată sau imaginară. Având în vedere dosarul său privind drepturile palestinienilor, este greu de crezut că dorința sa declarată de a „crea condițiile pentru ca bravul popor iranian să scape de jugul tiraniei” se bazează mai degrabă pe principii decât pe realpolitik. Trump, la rândul său, ar putea fi motivat de o multitudine de impulsuri: dorința de a-și bate joc de puterea militară a SUA, de a fi în centrul atenției, de a distrage atenția de la scandalul în curs Jeffrey Epstein, de a obține avantaje economice sau toate cele de mai sus. Decența comună este cel mai puțin probabil motiv.
Motivele greșite nu exclud neapărat rezultate corecte. Dar SUA și Israelul trebuie să demonstreze că agresiunea lor va face în cele din urmă mai mult bine decât rău, ceea ce nu va fi ușor. Niciunul dintre cele două state nu are o strategie explicită pentru a încheia războiul cu un câștig net clar în ceea ce privește securitatea regională și globală, ca să nu mai vorbim de drepturile omului și democrația pe plan intern.
Este puțin probabil să se obțină o schimbare favorabilă a regimului doar prin intermediul puterii aeriene, după cum a arătat intervenția NATO în Libia în 2011, iar trupele terestre nu s-au descurcat mult mai bine, ca în Afganistan și Irak. O răsturnare de regim ar putea produce un succesor mai loial față de actorii externi, dar la fel de autoritar ca Venezuela în prezent.
Există o nemulțumire enormă în rândul populației iraniene, dar încă nu a apărut o conducere organizațională eficientă. Dacă liderii militari iranieni nu dezertează în masă sau dacă nu încep să apară fisuri în Corpul Gardienilor Revoluției Islamice și în alte părți ale vastului și brutalului aparat de securitate al țării, cei care ies în stradă s-ar putea confrunta cu consecințe grave. Lupta până la ultima picătură de sânge a poporului iranian nu este o opțiune atractivă din punct de vedere moral. Dar, în prezent, pare să fie singura opțiune oferită de SUA.
Există un alt obstacol în calea recunoașterii acestui război ca fiind ilegal, dar legitim. În cazul Kosovo, argumentul a fost ajutat de faptul că cei care au încălcat Carta ONU nu au considerat legea pe care o încălcau ca fiind irelevantă, ci au susținut – destul de convingător – că au făcut acest lucru din motive excepționale și justificabile.
Amenințarea la adresa dreptului internațional nu constă în încălcările sale ocazionale – acest lucru se întâmplă în toate sistemele juridice, uneori din cele mai onorabile motive – ci în ignorarea sa disprețuitoare. Și acesta este exact modul în care atât Trump, cât și Netanyahu l-au tratat de-a lungul timpului lor la putere. După cum a declarat Trump pentru New York Times în ianuarie, „nu am nevoie de dreptul internațional”, susținând că singura limită a puterii sale este „propria mea moralitate, propria mea rațiune”.
Acest război ales nu îndeplinește condițiile necesare pentru a fi recunoscut ca fiind legitim din punct de vedere moral. Și din ceea ce am văzut până acum, Trump și Netanyahu vor avea o luptă grea pentru a dovedi legalitatea acțiunilor lor.
Gareth Evans
Gareth Evans – a fost ministru de externe al Australiei (1988-1996), președinte al International Crisis Group (2000-2009) și cancelar al Australian National University (2010-19). Este autorul recentei cărți Good International Citizenship: arguments for decency (Monash University Publishing, 2022).
© Project Syndicate, 2026.
www.project-syndicate.org
The post Când este un război ilegal justificabil din punct de vedere moral? appeared first on logos-pres.md.