UPDATE: Ambulanță SMURD și o mașină implicate în accident pe o stradă din Sibiu. Plan Roșu activat

UPDATE:

Potrivit ISU Sibiu, în accident au fost implicate șapte persoane.

În ambulanta SMURD se afla un pacient, un minor cu mama acestuia și patru membri ai echipajului (trei subofițeri paramedici și un voluntar).

Copilul nu a fost rănit în urma accidentului, acesta a fost preluat de o altă ambulanță și transport la CPU Luther în vederea tratării afecțiunilor preexistente.

Mama copilului, o femeie în vârstă de 26 de ani, acuză dureri la picior, va fi transportată la UPU Sibiu.

În ceea ce privește starea reprezentanților ISU Sibiu, aceștia prezintă rani ușoare, vor fi transportați la UPU Sibiu pentru investigații suplimentare.

Șoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de aproximativ 53 de ani a suferit multiple traumatisme și este transportat la UPU Sibiu.

Planul Roșu de intervenție a fost dezactivat.

Știre inițială:

ISU Sibiu intervine de urgență pe Bulevardul Vasile Milea la un accident rutier în urma căruia a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

La fața locului sunt mobilizate o ambulanță SMURD cu medic, trei ambulanțe SAJ, o autospecială de descarcerare, una de stingere și ATPVM.

Din primele informații în accident este implicată o ambulanță SMURD și un autoturism.

 

Publicat
Din categoria Politic