33 de moldoveni, inclusiv persoane cu dublă cetățenie, au revenit în siguranță la Chișinău din Dubai

33 de cetățeni ai Republicii Moldova, inclusiv persoane cu dublă cetățenie, au ajuns în siguranță în amiaza zilei de duminică, 8 martie, la Chișinău, la bordul unei curse operate pe ruta Dubai-Chișinău, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Moldovenii care se află în statele din regiune sunt îndemnați să urmărească paginile oficiale de Facebook ale ambasadelor Republicii Moldova, unde sunt publicate constant actualizări privind situația de securitate, măsurile autorităților locale și opțiunile disponibile de deplasare.

În statul Israel, situația rămâne, în mare parte, neschimbată.

„Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel continuă să monitorizeze evoluțiile și să acorde sprijin consular cetățenilor Republicii Moldova aflați în această țară, în funcție de solicitările recepționate. Cetățenii Republicii Moldova sunt îndemnați să urmărească informațiile publicate de Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel: https://facebook.com/Moldovainisrael”, transmite MAE.

Situația generală rămâne fără schimbări majore în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile continuă monitorizarea situației de securitate, iar serviciile publice și infrastructura funcționează în regim normal, cu anumite limitări în operarea zborurilor comerciale.

De asemenea, ambasada țării noastre la Abu Dhabi continuă să acorde sprijin consular cetățenilor moldoveni afectați de perturbările transportului aerian, menține contactul cu autoritățile locale și partenerii relevanți și analizează opțiunile disponibile pentru cetățenii Republicii Moldova care doresc să părăsească regiunea.

Aceiași situație este și în statul Qatar. Ambasada Republicii Moldova la Doha continuă să monitorizeze evoluțiile și să gestioneze solicitările de informații și de sprijin consular din partea cetățenilor moldoveni aflați în acest stat. Ambasada Republicii Moldova la Ankara și Baku monitorizează evoluțiile din regiune și menține legătura cu autoritățile competente, precum și cu cetățenii Republicii Moldova pentru evaluarea situației.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor Republicii Moldova aflați în regiune să respecte instrucțiunile autorităților locale și să mențină legătura cu misiunile diplomatice ale Republicii Moldova pentru a primi informații actualizate. Lista completă a misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova și datele de contact ale acestora pot fi consultate pe pagina oficială a Ministerului Afacerilor Externe: https://mfa.gov.md/ro/misiuni”, se arată în comunicatul emis de instituție.

Articolul 33 de moldoveni, inclusiv persoane cu dublă cetățenie, au revenit în siguranță la Chișinău din Dubai apare prima dată în Realitatea.md.