Poliția a primit 17 sectoare mobile pentru intervenții în teren

Poliția a fost dotată cu 17 sectoare mobile, care vor permite desfășurarea intervențiilor și activităților de documentare direct în teren.

Unitățile sunt echipate cu laptopuri, imprimante și conexiune Wi-Fi, oferind polițiștilor posibilitatea de a gestiona intervențiile și de a acorda suport cetățenilor în timp real, fără a depinde de un birou fix.

„Prin proiectele susținute de Guvernul Federal al Germaniei continuăm să dezvoltăm o poliție modernă, capabilă să răspundă rapid și eficient provocărilor zilnice. Această inițiativă reprezintă un pas important în procesul de modernizare a instituției și în îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor”, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu.

Proiectul este realizat cu sprijinul Guvernului Federal al Germaniei și contribuie la consolidarea capacităților operaționale ale Poliției Republicii Moldova.