Ce măsură ia o companie aeriană în privința pasagerilor care ascultă muzică sau vizionează videoclipuri fără căști

O companie aeriană din Statele Unite a introdus, recent, o regulă strictă privind comportamentul pasagerilor la bord. Concret, cei care urmăresc videoclipuri sau ascultă muzică fără căști pot fi dați jos din avion și chiar interziși permanent la zborurile companiei, scrie Euronews.

Este vorba despre compania United Airlines, care și-a actualizat recent „contractul de transport”. Regula a intrat în vigoare la sfârșitul lunii trecute, iar compania își rezervă, în aceste condiții, dreptul de a îndepărta pasagerii de la bord sau de a le interzice temporar ori permanent accesul la zborurile operate dacă această cerință nu este respectată.

Măsura vine după ce tot mai mulți pasageri s-au plâns că sunt persoane care urmăresc videoclipuri sau ascultă muzică pe telefon fără căști în timpul zborului.

În plus, noua regulă urmărește să îmbunătățească experienței la bord a pasagerilor.

Compania informează pasagerii că în cazul în care nu au căști la ei, aceștia pot solicita echipajului o pereche de căști simple, dacă acestea sunt disponibile, mai relevă sursa citată.

Specialiștii din industria turismului spun că majoritatea companiilor aeriene recomandă folosirea căștilor dacă pasagerii vizionează conținut audio-video în timpul zborului. Totuși, puține companii au inclus această regulă în regulile oficiale, ceea ce face ca măsura adoptată de United Airlines să fie una dintre cele mai stricte de acest tip.

Publicat
Din categoria Politic