
Autoritățile iraniene intenționează să impună o taxă de securitate pentru petrolierelor și navelor comerciale ale țărilor aliate cu Statele Unite care traversează Golful Persic, informează CNN.
Strâmtoarea Ormuz, prin care intră pe piața globală aproximativ 20% din rezervele mondiale de petrol și până la 30% din gazul natural lichefiat, este controlată de Teheran, în ciuda declarațiilor președintelui american, Donald Trump, care susține contrariul.
„Deținem pârghia prețurilor globale ale petrolului, iar SUA vor trebui să aștepte mult timp înainte de a lua măsuri pentru a reglementa prețurile. Piețele energetice au devenit volatile și vom continua să luptăm până când Trump își va recunoaște înfrângerea”, a declarat o sursă pentru CNN.
Între timp, Sardar Naini, purtător de cuvânt al Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), a precizat că armata iraniană nu va permite partenerilor americani să exporte „niciun litru de petrol” din regiune atâta timp cât „agresiunea americano-israeliană împotriva Republicii Islamice continuă”.
IRGC a propus, totodată, ca țările arabe și europene să obțină drepturi de tranzit pentru navele care traversează Strâmtoarea Ormuz. Pentru a beneficia de aceste drepturi, oficialii iranieni susțin că aceste state ar trebui să-și retragă ambasadorii americani și israelieni din regiune.
În replică, președintele Donald Trump a amenințat că va lovi Teheranul „de 20 de ori” mai puternic dacă Iranul va opri aprovizionarea cu petrol prin strâmtoare. „Moartea, focul și furia vor veni asupra lor. Dar sper și mă rog să nu se întâmple asta”, a scris Trump pe contul său de socializare, Truth Social.
Trump a numit avertismentul său către Teheran „un cadou din partea Statelor Unite pentru China și toate țările care folosesc în mod activ Strâmtoarea Ormuz”. În urma acestui mesaj, prețul țițeiului Brent, care se tranzacționa anterior peste 100 de dolari pe baril, a scăzut la 88 de dolari, iar țițeiul WTI a ajuns la 85 de dolari.
O sursă a agenției iraniene Fars a afirmat anterior că Teheranul controlează pe deplin Strâmtoarea Ormuz, care este închisă navelor din SUA, Israel și aliații acestora, dar rămâne deschisă Chinei și țărilor considerate prietene ale Iranului.
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a declarat că strâmtoarea nu a fost închisă oficial și că petrolierele se „tem” să traverseze zona din cauza tensiunilor actuale.
Situația tensionată de la Strâmtoarea Ormuz ridică riscuri majore pentru piețele energetice globale, iar experții avertizează că volatilitatea prețurilor petrolului și gazului ar putea persista dacă situația nu se normalizează.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Iranul vrea „taxă de securitate” pentru navele aliaților SUA: „Niciun litru de petrol nu va ieși” apare prima dată în Realitatea.md.