
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că în următoarele ore va fi instalat un filtru, un bond de captare în zona Cosăuți-Iampol, pentru a colecta și aduna deșeurile din apă. Totodată, oficialul a precizat că în râu s-ar fi scurs aproximativ 1,5 tone de produs petrolier.
„Analizele preliminare care s-au colectat deja de ieri la primele ore, vor fi după masă și le vom comunica public.Ne asigurăm că nu există niciun risc pentru cetățeni, astfel încât aprovizionarea cu apă să fie în condiții cât mai sigure. Pe moment, menținem acele recomandări de ieri pentru precauție” a adăugat Hajder.
De asemenea, ministrul a comentat și situația din municipiul Bălți, unde mai mulți locuitori au rămas fără apă din acestui incident.
„Cred că este bine ca cei din municipiul Bălți și alți consumatori de apă să fie precauți,astfel ca să nu existe anumite riscuri, în momentul în care vom avea rezultatele”, a adăugat el.
În ceea ce privește municipiul Chișinău, apa poluată nu a ajuns până aici, deoarece barajul de la Dubăsari acționează ca un filtru și împiedică trecerea substanțelor petroliere, care rămân la suprafața apei.
„Noi ne vom asigura ca ele să fie extrase din Nistru, astfel încât să nu ajungă mai departe”, a conchis ministrul Mediului.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/poluareministru.mp4″ muted=”false”]
Sursa video: Realitatea.md
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/produs-petrolier.mp4″ muted=”false”]
Sursa video: Realitatea.md
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că locuitorii orașului Bălți au rămas fără apă potabilă în această dimineață, 11 martie, după ce autoritățile au decis sistarea alimentării din motive de siguranță sanitară, în contextul apariției unor pete de ulei pe râul Nistru.
Marți, 10 martie, Ministerul Mediului a anunțat că autoritățile au activat protocoalele de coordonare interinstituțională, ca urmare a informațiilor preliminare privind o posibilă poluare a râului Nistru. Potrivit datelor preliminare, ar fi vorba despre deversări în amonte.
Articolul Aproape 1,5 tone de produs petrolier s-ar fi scurs în Nistru. Ce spune ministrul Mediului despre situația din Chișinău apare prima dată în Realitatea.md.