Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă că de miercuri, au intrat în vigoare noi reguli privind transportul lichidelor, aerosolilor şi gelurilor în bagajele de cabină, acestea putând fi transportate în recipiente individuale de până la 2 litri, în condiţiile în care limita anterioară este de 100 de mililitri. Măsura se aplică pasagerilor care pleacă de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – „Aurel Vlaicu”, nu şi celor aflaţi în tranzit.
Începând de azi, intră în vigoare noi reguli pe aeroporturile din București. Ce se schimbă pentru bagajul de mână