
O sondă spațială masivă ar putea să cadă în atmosfera Pământului la noapte, cu câțiva ani mai devreme decât se aștepta. Deși cea mai mare parte a navei spațiale se va dezintegra, probabil, într-o flacără puternică în timpul reintrării în atmosferă, câteva componente ar putea supraviețui forței de frecare, potrivit NASA.
Analizele preliminare prevăd că vehiculul 600 de kilograme va lovi atmosfera, în jurul orei 19:45 ET marți ( 01:45 dimineața în București, miercuri), „cu o incertitudine de +/- 24 de ore”, conform NASA și Forței Spațiale a SUA.
Probabilitatea ca resturile să rănească o persoană este de aproximativ 1 la 4.200, a declarat agenția spațială într-un comunicat de presă.
„Am avut obiecte care au reintrat în atmosferă cu o probabilitate de 1 la 1.000 de a produce daune și nu s-a întâmplat nimic. Dacă avem câteva cu probabilități de 1 la 4.000 sau 5.000, nu este o zi groaznică pentru omenire”, a declarat Dr. Darren McKnight, expert tehnic senior la compania de monitorizare spațială LeoLabs.
Totuși, acest risc este clar mai mare decât în alte evenimente notabile — inclusiv reintrarea în atmosferă din 2018 a stației spațiale a Chinei, care a pus o parte a lumii în alertă. În acel caz, probabilitatea ca resturile să lovească un om a fost estimată la mai puțin de unu la un trilion, iar în final nimeni nu a fost rănit.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul O sondă spațială s-ar putea prăbuși necontrolat pe Pământ la noapte apare prima dată în Realitatea.md.