Statul are benzină pentru 23 de zile și motorină pentru două săptămâni, premierul Munteanu

Premierul Alexandru Munteanu susține că Republica Moldova dispune de rezerve suficiente de carburanți, iar situația este monitorizată permanent de autorități. În debutul ședinței de Guvern, el a precizat că stocurile actuale asigură aprovizionarea cu benzină pentru aproximativ 23 de zile și cu motorină pentru circa două săptămâni, transmite IPN.

Premierul a subliniat că, potrivit statisticilor, prețurile la carburanți în Republica Moldova se numără printre cele mai mici din regiune, iar importurile continuă prin Portul Giurgiulești. Totodată, Guvernul pregătește măsuri de sprijin pentru agenții economici, în special pentru agricultorii care urmează să înceapă lucrările agricole de sezon.

„Vom propune niște măsuri de urgență pentru a ajuta agenții economici, în primul rând agricultorii care își vor începe activitățile”, a precizat șeful executivului.

În contextul tensiunilor regionale și al evoluțiilor din ultimele zile, premierul a menționat că autoritățile sunt în stare de alertă, dar nu există motive pentru măsuri suplimentare de urgență. „Monitorizăm cu atenție situația. Nu este necesar să trecem la alt nivel de urgență. Avem suficiente resurse și posibilități ca să menținem situația sub control”, afirmă Alexandru Munteanu.

Premierul a răspuns solicitărilor primarului capitalei, Ion Ceban, și primarului municipiului Bălți, Alexandr Petkov, care au cerut intervenția Guvernului în contextul creșterii prețurilor la carburanți. El a făcut apel la responsabilitate în spațiul public și a criticat mesajele alarmiste apărute pe rețelele sociale.

„Am văzut niște apeluri publice. În situații de criză nu trebuie să creăm panică și nici să recurgem la speculații. Cei care fac apeluri sau TikTok-uri ar fi bine să vină cu propuneri concrete, nu cu declarații populiste”, a mai spus Alexandru Munteanu.

Cei doi primari au avertizat că recentele scumpiri la carburanți ar putea afecta bugetele locale, transportul public, serviciile comunale și proiectele de infrastructură.

The post Statul are benzină pentru 23 de zile și motorină pentru două săptămâni, premierul Munteanu appeared first on ipn.md.