
Ministrul de externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, s-a întâlnit la Bruxelles cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre cum poate Moldova să colaboreze mai strâns cu Alianța în domeniul securității și apărării.
Popșoi a transmis că Moldova vrea să fie un partener de încredere al NATO și că țara a demonstrat că poate face față presiunilor externe.
„Capacitatea Republicii Moldova de a face față multiplelor interferențe din ultima perioadă este o dovadă clară a rezilienței și unității societății noastre”, a spus ministrul.
Mark Rutte a răspuns că NATO sprijină Moldova și apreciază eforturile țării, inclusiv sprijinul acordat Ucrainei.
„Relația dintre NATO și Republica Moldova se bazează pe un parteneriat solid de peste 30 de ani. Dorim să continuăm cooperarea strânsă cu autoritățile de la Chișinău”, a declarat Rutte.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Popșoi s-a întâlnit și cu ambasadorii țărilor membre NATO, cărora le-a prezentat prioritățile noului Guvern în domeniul securității.
Articolul Vizită la Bruxelles: Popșoi a discutat cu șeful NATO despre securitatea Moldovei apare prima dată în Realitatea.md.

