Parlamentul României a aprobat miercuri dislocarea temporară a unor echipamente și forțe militare ale Statelor Unite ale Americii pe teritoriul român. Decizia a fost adoptată cu 272 de voturi pentru, 18 împotrivă și 5 abțineri, transmite IPN.
Dezbaterile din plen au fost tensionate. Reprezentanții opoziției au întrerupt cu fluiere și scandări discursul susținut de liderul Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu. Liderul Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion, a declarat că formațiunea sa nu va susține solicitarea, afirmând că România este „împinsă în război”. Nici reprezentanții Partidului Oamenilor Tineri nu au votat propunerea.
Ministrul apărării, Radu Miruță, a acuzat opoziția că răspândește dezinformări, iar premierul Ilie Bolojan a declarat că deciziile importante trebuie luate cu responsabilitate, nu „cu vuvuzele”.
Înaintea votului din plenul Parlamentului, comisiile pentru apărare ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat hotărârea care permite prezența temporară a unor capabilități militare americane la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu”.
Tot miercuri, după ședința Consiliul Suprem de Apărare a Țării, președintele Nicușor Dan a declarat că măsura vizează avioane de realimentare în aer și echipamente de comunicații satelitare, cu caracter defensiv.
The post Forțe militare americane, dislocate temporar în România, cu aprobarea Parlamentului appeared first on ipn.md.