
Ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, s-a întâlnit astăzi, 12 martie, cu comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, în cadrul unei vizite de lucru efectuate la Bruxelles. Oficialii au discutat despre situația actuală în procesul de reglementare transnistreană și în promovarea politicilor de reintegrare a țării, precum și cooperarea bilaterală dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, în contextul procesului de aderare al țării la UE.
Totodată, viceprim-ministrul a informat despre realizările și măsurile prioritare ale Chișinăului pentru soluționarea problemelor stringente ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, eliminarea barierelor existente în raioanele de est ale țării și restabilirea spațiului național unic în toate sectoarele (economic, social, educațional, energetic și fiscal).
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Au fost transmise sincere mulțumiri Uniunii Europene pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova, inclusiv pentru asistența oferită în sectorul energetic, care contribuie la menținerea stabilității și asigurarea necesităților energetice ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Acest sprijin contribuie la modernizarea, consolidarea și dezvoltarea durabilă a țării, cu asigurarea standardelor de calitate europeană transpuse în cadrul normativ național.
Interlocutorii au reconfirmat angajamentul de a continua cooperarea pentru susținerea eforturilor privind procesul de reglementare transnistreană, respectând suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova”, se arată în mesaj.
Articolul Valeriu Chiveri s-a întâlnit la Bruxelles cu Marta Kos: Printre subiecte, procesul de reglementare transnistreană apare prima dată în Realitatea.md.