VIDEO Parteneriat România–Ucraina: Ce au anunțat Zelenski și Nicușor Dan după întâlnirea oficială

În urma unor discuții tete-a-tete desfășurate la București, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și președintele României, Nicușor Dan, au semnat mai multe documente care stabilesc consolidarea cooperării bilaterale dintre cele două state. Întâlnirea a fost urmată de o conferință de presă comună, în cadrul căreia cei doi lideri au oferit detalii despre acordurile convenite și despre direcțiile viitoare ale relației dintre aceste două țări.

Printre documentele semnate se numără o declarație de parteneriat strategic între Kiev și București, precum și acorduri-cadru privind cooperarea în sectorul energetic. De asemenea, liderii au semnat o declarație comună referitoare la construcția în comun de produse de apărare. Totodată, în cadrul întâlnirii a fost introdus și un decret oficial prin care în Ucraina va fi instituită Ziua Limbii Române, aceasta urmând să fie celebrată anual pe 31 august.

În timpul conferinței de presă, Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina și România vor colabora pentru dezvoltarea unor proiecte energetice comune, inclusiv pentru construirea a două noi linii de alimentare cu energie electrică.

„Lucrăm pentru a extinde cooperarea transfrontalieră. Este important de menționat că construim două noi linii de alimentare cu energie electrică cu România”, a declarat Zelenski.

Potrivit liderului ucrainean, proiectul va avea beneficii pentru ambele state și va contribui la consolidarea securității energetice în regiune.

„Lucrările încep, iar acesta este un lucru care poate sprijini regiunile noastre, în special regiunea Cernăuți, și acesta este un lucru care va permite României să devină mai puternică în ceea ce privește asigurarea securității energetice în partea noastră de Europa”, a spus el.

În același timp, Zelenski a subliniat că Ucraina își dorește extinderea cooperării transfrontaliere cu România, inclusiv prin proiecte economice și de infrastructură care să contribuie la dezvoltarea regiunilor de frontieră. La rândul său, președintele României a subliniat importanța momentului și a documentelor semnate, afirmând că acestea marchează o etapă importantă în relația dintre cele două state.

„Vă mulțumim pentru vizita pe care ne-o faceți și, mai ales, mulțumim dumneavoastră și poporului ucrainean pentru lupta pe care o duceți, care este o luptă pentru Europa, deci și pentru România. Am semnat azi o declarație de parteneriat strategic și este un moment important în relația noastră bilaterală”, a menționat Nicușor Dan.

Conform liderului român, relațiile dintre cele două state au trecut de-a lungul timpului prin perioade de neîncredere, însă contextul actual a contribuit la consolidarea cooperării.

„Nu trebuie să ne ascundem, să spunem că istoric a existat neîncredere între țările noastre. Această neîncredere s-a evaporat, cred eu, în momentul începerii războiului din 2022 și momentul de azi e momentul în care cele două țări își asumă încrederea reciprocă în ce pot să facă împreună, își asumă responsabilitatea comună pentru această parte de Europa, pentru cetățenii ei și pentru cum am susținut întreaga regiune”, a spus președintele român.

El a explicat că discuțiile dintre delegații au vizat, printre altele, războiul din Ucraina și continuarea sprijinului acordat Kievului de către București.

„De aceea documentul pe care l-am semnat este foarte important. În document și în discuțiile pe care le-am avut am vorbit despre războiul din Ucraina și despre continuarea sprijinului pe care România îl oferă, am vorbit despre colaborarea noastră militară și unul dintre documentele semnate vorbește despre producția comună de drone în România”, a menționat Dan.

Șeful statului român a mai precizat că România va continua să susțină Ucraina pe plan diplomatic în cadrul organizațiilor internaționale.

„Am reafirmat sprijinul nostru diplomatic în toate formatele în care putem să-l exercităm, în UE, în NATO, pentru o poziție corectă și pentru un sprijin pe care toate aceste organisme să-l aducă Ucrainei în războiul pe care îl duce”, a afirmat acesta.

De asemenea, în cadrul discuțiilor a fost abordată și tema integrării Ucrainei în Uniunea Europeană, România reiterând sprijinul pentru acest proces.

„Am vorbit de integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană și am reafirmat sprijinul României pentru acest proces”, a precizat președintele României.

În același timp, președintele Nicușor Dan a menționat că România și Ucraina analizează dezvoltarea unor proiecte comune de conectivitate și infrastructură, menite să aducă beneficii economice cetățenilor din ambele state.

„Am vorbit de conectivitate între țările noastre și de proiecte comune de conectivitate, din nou, în beneficiul economic al cetățenilor țărilor noastre. Am vorbit de proiecte comune de energie și unul din documente se referă la parteneriatul nostru în zona energetică”, transmite președintele României.

Totodată, acesta a subliniat că România va continua să sprijine Ucraina în războiul împotriva agresiunii ruse, atât în domeniul militar, cât și în cel diplomatic. În cadrul întâlnirii, președintele României l-a invitat pe Volodimir Zelenski să participe la reuniunea liderilor din formatul B9, care urmează să aibă loc în luna mai la București.

La finalul vizitei oficiale, liderul ucrainean urmează să aibă o întrevedere și cu premierul României, Ilie Bolojan. Ulterior, Volodimir Zelenski va ajunge la Paris, pe 13 martie, unde urmează să poarte discuții cu președintele Franței, Emmanuel Macron.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

[bzplayer youtube=”https://www.youtube.com/watch?v=Kgr70oTZIGo” muted=”false”]

Articolul VIDEO Parteneriat România–Ucraina: Ce au anunțat Zelenski și Nicușor Dan după întâlnirea oficială apare prima dată în Realitatea.md.