Pisicile aterizează în picioare cu o regularitate uimitoare, iar acest fenomen fascinează oamenii de știință de peste un secol. Prima cercetare importantă pe această temă a fost publicată în revista Nature în 1894, când fiziologul francez Étienne-Jules Marey a folosit fotografia de mare viteză pentru a surprinde o pisică răsucindu-se în aer, potrivit Science Alert.
Imaginile arătau o felină care începe căderea fără rotație, dar se reorientează complet înainte de aterizare. Fenomenul părea să contrazică legea conservării momentului unghiular și a devenit rapid cunoscut în fizică drept „problema pisicii care cade”.
Abia în 1969 cercetătorii au demonstrat matematic că o pisică se poate reorienta răsucindu-și diferite părți ale corpului una față de cealaltă. Mecanismul anatomic concret a rămas însă insuficient explorat până acum.
Ce se întâmplă în coloana vertebrală
Echipa condusă de fiziologul veterinar Yasuo Higurashi de la Universitatea Yamaguchi, Japonia, a investigat coloana vertebrală a cinci pisici. Cercetătorii au testat fiecare secțiune a coloanei într-un dispozitiv de torsiune, măsurând flexibilitatea, rigiditatea și unghiul de rotație.
Diferența dintre cele două regiuni ale coloanei a fost evidentă. Coloana toracică, din jumătatea din față, are o amplitudine de mișcare de aproximativ trei ori mai mare decât coloana lombară din spate. Rigiditatea toracică este cu o treime mai mică decât cea lombară.
Rotația în două etape, nu într-una singură
Cercetătorii au filmat apoi două pisici aruncate de la un metru înălțime, de câte opt ori fiecare, cu o cameră de mare viteză. Rezultatele au arătat că pisicile nu se răsucesc într-o singură mișcare fluidă.
Jumătatea din față se rotește prima, cu aproximativ 80-90 de milisecunde înainte ca jumătatea din spate să o urmeze. Explicația este dublă: coloana toracică este mai flexibilă, iar partea din față a corpului are aproximativ jumătate din masa celei posterioare. Partea din spate, mai rigidă și mai grea, urmează cu o ușoară întârziere.
Această flexibilitate variabilă este utilă și în alte situații. Cercetătorii sugerează că același mecanism contribuie la agilitatea pisicilor în timpul galopului și al întoarcerilor la viteză mare.
Studiul a fost publicat în The Anatomical Record.