Peste 22 de mii de dolari nedeclarați au fost depistați la Aeroportul Chișinău

Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău au depistat o tentativă de transportare ilicită a valutei străine la intrarea în Republica Moldova.

Cazul a fost înregistrat în urma controlului de specialitate efectuat asupra pasagerilor cursei Istanbul – Chișinău. În bagajul unui cetățean străin, în vârstă de 37 de ani, au fost găsite mijloace financiare în sumă de 22 537 de dolari SUA, care nu au fost declarate autorității vamale, conform procedurii.

Banii au fost ridicați și sunt pasibili confiscării speciale, iar persoana riscă sancțiuni contravenționale.

Potrivit regulilor vamale, declararea mijloacelor financiare în numerar este obligatorie la trecerea frontierei pentru sumele care depășesc 10 000 de euro sau echivalentul acestora.