Un individ ar fi bătut crunt un pensionar și l-a lăsat să moară. Fiica bătrânului – amenințată să nu spună nimănui

Un individ de 57 de ani este bănuit că l-a bătut cu bestialitatea pe tatăl concubinei sale și nu a solicitat intervenția medicilor. Femeia a fost amenințată să nu povestească nimănui despre cele întâmplate.

Cazul a fost investigat timp de două luni. Oamenii legii au stabilit că victima locuia în localitatea Olănești din Ștefan Vodă și i-a permis suspectului, care se cunoștea cu fiica lui, să locuiască împreună cu el.

La sfârșitul anului 2025, după ce bărbații au consumat alcool, cei doi s-au certat. Urmare a conflictului, suspectul i-ar fi aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii și picioarele.

După agresiune, chiar dacă a observat că bărbatul nu se mai poate deplasa, bărbatul nu a solicitat intervenția medicilor și ar fi amenințat-o pe fiica bătrânului să nu comunice nimănui despre cele întâmplate.

A doua zi, starea bătrânului s-a agravat și a fost chemată ambulanța. În drum spre spital, bătrânul s-a stins din viață.

Suspectul a participat și la reconstituirea faptei, oferind detalii despre circumstanțele infracțiunii. El a fost anterior condamnat și eliberat în 2023 din detenție.

Pe 9 martie, individul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. El riscă cel mult 15 ani de pușcărie, conform oamenilor legii.

Articolul Un individ ar fi bătut crunt un pensionar și l-a lăsat să moară. Fiica bătrânului – amenințată să nu spună nimănui apare prima dată în Realitatea.md.