IGSU intervine pentru limitarea poluării râului Nistru; specialiști din România oferă sprijin

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) intervine, împreună cu autoritățile competente din Republica Moldova și cu o echipă de specialiști din România, pentru gestionarea consecințelor scurgerii de substanță de origine petrolieră în râul Nistru. Intervențiile au loc în special în raioanele Ocnița și Soroca, unde au fost instalate baraje de absorbție, iar echipele operative acționează pentru dispersarea materialului absorbant, în vederea limitării poluării.