FOTO | Cum arată parcul din orașul Călărași, renovat cu peste 17 milioane de lei

Parcul din orașul Călărași, renovat în cadrul proiectului „Modernizarea Scuarului de pe str. Biruinței”, a fost finalizat, investiția totală depășind 17 milioane de lei. Lucrările de revitalizare urbană au fost recepționate oficial de reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, ai autorităților locale și ai companiei antreprenoare, care au evaluat și confirmat realizarea lucrărilor executate în ultimele luni.