Nicușor Dan după întâlnirea cu secretarul OCDE, Mathias Cormann: „Am avut un schimb de opinii cu privire la stadiul avansat al procesului de aderare a României la OCDE”

Secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, se află la București, iar luni a avut două întâlniri importante, alături de președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan.

Potrivit programului transmis de Administrația Prezidențială, delegația OCDE a fost primită la Palatul Cotroceni la ora 9:00, de către președintele Nicușor Dan.

Cu ocazia întâlnirii dintre cei doi, președintele Nicușor Dan a discutat despre parcursul României în procesul de aderare la OCDE și despre concluziile Studiului Economic OCDE pentru 2026.

 „Am plăcerea să-l primesc astăzi la Palatul Cotroceni pe Mathias Cormann, Secretarul General al OECD. Am avut un schimb de opinii cu privire la stadiul avansat al procesului de aderare a României la OCDE, la principalele concluzii ale Studiului Economic OCDE din 2026 pentru România și la evoluțiile internaționale actuale.”, a scris Nicușor Dan pe pagina sa de X.

Președintele Nicușor Dan a explicat că studiul din acest an oferă recomandări importante pentru dezvoltarea economică a României pe termen lung. 

„Ediția din acest an a Studiului Economic oferă îndrumări valoroase pentru consolidarea economiei și a politicilor publice ale României.”, a punctat acesta.

Postarea președintelui a mai spus că i-a mulțumit lui Mathias Cormann, Secretarului General Cormann, mai ales pentru sprijinul acordat în acest proces strategic.

„I-am mulțumit Secretarului General Cormann pentru sprijinul său continuu pentru obiectivul nostru strategic de a adera la Organizație în 2026.”, a declarat președintele.

Publicat
Din categoria Politic