
Subiectul perchezițiilor la Primăria Durlești a fost discutată la Comisia Situații Excepționale din Capitală. Ion Ceban acuză autoritățile publice centrale că urmărirea penală ar fi una coordonată politic.
Primarul susține că din cauza urmării penale nu s-ar putea plăti lefurile. De asemenea, conform lui, unul dintre viceprimarii vizați de anchetă ar avea probleme de sănătate și nu ar putea face o electrocardiogramă timp de două săptămâni.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Indicația de a fi reținută doamna primar și întreaga conducere din Durlești este directă de la Maia Sandu și anturajul său. Actualmente, PAS caută diverse pârghii pentru a fi înlăturată primara din Durlești din funcție, ca să poată pune o persoană din PAS la conducere. Am rugat colegii să meargă în Durlești pentru a vedea care este situația și dacă putem ajuta ca procesele să nu fie blocate”, a spus Ion Ceban.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/ceban.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
„PAS nu reține oameni. PAS are drept obiectiv construirea unei justiții care să pună legea în capul mesei, indiferent de funcția ocupată. Niciun primar sau alt demnitar nu este mai presus de lege, iar instituțiile responsabile trebuie să acționeze corect”, a comentat anterior, la solicitarea Realitatea, serviciul de presă al Partidului Acțiune și Solidaritate acuzațiile lui Ion Ceban privind ancheta de la Primăria Durlești.
Amintim că, la sfârșitul lunii februarie, la Primăria Durlești au avut loc percheziții într-un dosar care vizează presupusa delapidare și înstrăinare ilegală a unor terenuri publice. Printre persoanele vizate se numără primarul și viceprimarul localității.
De asemenea, sunt cercetați și beneficiari finali ai unor presupuse scheme cu terenurile.
Articolul Perchezițiile de la Primăria Durlești, pe agenda CSE Chișinău: „Caută diverse pârghii pentru a fi înlăturată primara” apare prima dată în Realitatea.md.