Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, nu s-a prezentat la ședința de judecată din 17 martie în dosarul „Kuliok”, în care este judecat Igor Dodon. La începutul ședinței, președinta completului de judecată, Stela Bleşceaga, a anunțat că instanța a primit cereri din partea avocatei lui Ceban, precum și a fostului deputat Gaik Vartanean, prin care aceștia au informat că nu pot fi prezenți astăzi pentru a fi audiați în calitate de martori ai apărării.