Costul stocurilor de combustibil va fi suportat de cetățeni? Junghietu: „Recuperarea nu se va face într-un an”

Costurile pentru crearea stocurilor de combustibil pentru 90 de zile vor fi incluse treptat în tarife, pentru a evita scumpiri bruște, deși suma exactă nu este încă estimată. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în emisiunea „Есть вопросы” de la NewsMaker.

Potrivit oficialului, planurile Guvernului pentru a ameliora șocurile la care este expusă Moldova în urma situației regionale pe piața carburanților au două direcții principale: crearea stocurilor strategice, dintre care 60% în țară și 40% în străinătate, și electrificarea transportului.

„Prima este proiectul de lege pe care l-am elaborat anul trecut și pe care l-am trimis acum spre examinare – să creăm stocuri pentru 90 de zile: 60% în țară și 40% în străinătate. A doua este electrificarea transportului. Va fi un mecanism hibrid: 40% vor fi stocate de stat, iar 60% vor fi repartizate între toți operatorii de produse petroliere existenți pe piață, care importă și comercializează. Aceasta va fi distribuită proporțional cu cota lor de pe piață”, a explicat oficialul.

Ministrul a precizat că cea mai mare capacitate de depozitare din țară se află la portul Giurgiulești — aproximativ 64.000-65.000 de tone, suficient pentru o lună de consum — și că vor fi necesare investiții suplimentare pentru extinderea capacităților de stocare, a căror valoare exactă urmează să fie estimată.

„Cel mai mare volum de depozitare este în portul Giurgiulești, dar va fi nevoie să extindem capacitatea. Acum este greu de spus exact, trebuie să facem o evaluare. Ministerul lucrează la acest lucru pentru a stabili cât volum suplimentar este necesar. Volumul este cunoscut, dar estimarea investițiilor va fi disponibilă puțin mai târziu. Operatorii vor trebui să creeze aceste volume până la o anumită dată, similar cu ce s-a întâmplat în România. Vor fi doar depozitate. Vor fi păstrate în depozite, așa cum fac toate țările europene”, a adăugat ministrul.

Cine plătește și cum

Investițiile necesare pentru crearea stocurilor strategice vor fi incluse treptat în tarifele la carburanți, pentru a evita o scumpire bruscă. Ministrul a subliniat că recuperarea investițiilor nu se va produce într-un singur an, ci eșalonat.

„Toate investițiile se reflectă în tarife. Dar recuperarea acestei investiții nu va avea loc într-un an. Va fi treptată, pentru ca impactul asupra prețului produselor petroliere să nu fie direct și foarte substanțial”, a explicat Junghietu.

Liberalizarea pieței — perspectivă de viitor

Întrebat despre oportunitatea menținerii reglementării de stat a prețurilor la carburanți, ministrul a apreciat că actualul mecanism protejează consumatorii de șocuri bruște pe piață, dar a indicat că în viitor Moldova va trebui să liberalizeze și prețurile la produse petroliere, în contextul integrării europene. Moldova liberalizează deja piața gazelor și urmează să se conecteze la piața europeană de energie electrică în 2028.

Prețurile la carburanții din Republica Moldova continuă să crească. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat că, începând cu 18 martie, prețul benzinei va crește cu încă 46 de bani, iar cel al motorinei — cu 60 de bani.

Potrivit ANRE, prețul maxim pentru un litru de benzină A95 va ajunge la 27,18 lei. Iar prețul motorinei va crește până la 27,65 lei.

Între timp, Ministerul Energiei a comunicat că luni, 16 martie, aproape 2 200 de tone de benzină și 2 150 tone motorină au fost importate în Republica Moldova. Importurile au fost realizate atât prin Portul Internațional Liber Giurgiulești, cât și cu cisterne auto și feroviare prin punctele vamale Leușeni și Ungheni.

Potrivit instituției, stocurile de benzină din Republica Moldova sunt suficiente pentru circa 21 de zile, cele de gaz petrolier lichefiat — pentru 16 zile, iar cele pentru motorină — pentru 9 zile.

Precizăm că, în prezent, se înregistrează majorări la prețurile la carburanți la nivel mondial, în contextul escaladării situației de securitate din Orientul Mijlociu. Tensiunile din regiune, inclusiv riscurile privind traficul prin Strâmtoarea Ormuz – un punct naval strategic prin care tranzitează aproximativ o cincime din livrările globale de petrol – contribuie la creșterea prețurilor la petrol.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Costul stocurilor de combustibil va fi suportat de cetățeni? Junghietu: „Recuperarea nu se va face într-un an” apare prima dată în Realitatea.md.