
Un lot de ardei de import, în cantitate de 9.306 kilograme, contaminat cu pesticide a fost distrus de ANSA înainte ca acesta să ajungă pe piață.
„În cadrul controlului consolidat la punctul de trecere a frontierei Leușeni, efectuat conform Ordinului nr. 51 din 08.02.2023, a fost depistat un lot neconform de ardei de import, în cantitate de 9 306 kg. În urma analizelor de laborator, în produs a fost depistată depășirea limitei maxime admise (LMA) pentru reziduul de pesticide Buprofezin.
Lotul respectiv nu a fost admis pentru plasare pe piața Republicii Moldova. Conform procedurilor legale, produsul a fost supus nimicirii, fiind întreprinse măsurile necesare pentru eliminarea riscurilor pentru sănătatea consumatorilor”, transmite Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.


Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Autoritățile continuă monitorizarea strictă a produselor importate, în vederea asigurării respectării cerințelor de siguranță alimentară și protejării sănătății consumatorilor.
Articolul FOTO Un lot de ardei de import, contaminat cu pesticide, a fost distrus înainte de a ajunge pe piață apare prima dată în Realitatea.md.