Importurile de carburanți în Republica Moldova au evoluat diferit în prima jumătate a lunii martie, pe fundalul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al scumpirilor accelerate la pompă. După reizbucnirea războiului pe 28 februarie, când Statele Unite și Israelul au lansat atacuri asupra Iranului, iar Teheranul a răspuns militar, piețele energetice au reacționat imediat, iar efectele au început să se resimtă și în regiune.