Tulcenii sunt informați despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian în urma identificării de către structurile cu rol de apărare și monitorizare a granițelor României din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Mesajul RO-Alert are scopul de a informa populația din zona de interes și de a transmite măsuri de siguranță și adăpostire în cazul în care situația o impune.
IGSU reamintește că nu teritoriul României este vizat de atacurile Federației Ruse ci obiective de pe teritoriul ucrainean aflate pe malul stâng al Dunării și al Brațului Chilia Veche.
Potrivit IGSU, populația trebuie să adopte „un comportament responsabil, să urmeze recomandările transmise de autorități, să se informeze din surse oficiale și verificate, să nu intre în panică și să ceară ajutorul la numărul unic de urgență 112 în cazul în care situația o impune”.