
Renato Usatîi, aflat într-o deplasare peste hotare în cadrul unei delegații parlamentare, a anunțat măsuri de sprijin pentru locuitorii municipiului Bălți, în contextul crizei apei.
Într-un mesaj video, liderul Partidului Nostru a precizat că a luat legătura cu antreprenorii și a cerut colegilor să organizeze transportarea apei în oraș. Astfel, urmează să fie trimise 10 microbuze, fiecare cu câte două tone de apă, care vor fi distribuite în cartierele municipiului.
„Aceasta este cantitatea pe care am reușit să o procurăm până în acest moment”, a declarat Renato Usatîi.
Totodată, politicianul a anunțat că alte 10 tone de apă vor fi livrate Spitalului Municipal Bălți, instituție care deservește întreaga regiune de nord a țării.
„Înțeleg că 30 de tone de apă nu vor rezolva toate problemele de astăzi, dar este important că antreprenorii și cetățenii încep să se implice în sprijinirea celor care au cea mai mare nevoie”, a subliniat acesta.
Renato Usatîi a lansat și un apel către cetățeni și agenți economici să se implice în sprijinirea persoanelor afectate de lipsa apei.
„Vreau să-i îndemn pe toți cei care pot să ajute oamenii. Eu nu am cerut niciodată nimic pentru mine, dar astăzi fiecare poate susține o grădiniță, o policlinică sau pur și simplu vecinii în vârstă. Să arătăm că în momentele grele ne ajutăm unii pe alții. Pentru noi nu există oameni străini, iar fiecare persoană care trece printr-o perioadă dificilă trebuie să simtă acest sprijin. Pensionarii, personalul medical, persoanele cu dizabilități – să demonstrăm că suntem uniți și că nu ne lăsăm oamenii la greu”, a declarat politicianul.
Deși nu poate fi prezent la fața locului, acesta a mulțumit colegilor de partid, deputaților și activiștilor care se implică în organizarea livrărilor și în sprijinirea cetățenilor din Bălți în această perioadă dificilă.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Usatîi a procurat 20 de tone de apă îmbuteliată pentru locuitorii din Bălți. Alte 10 tone vor ajunge la Spitalul Raiona apare prima dată în Realitatea.md.