Drumurile și podurile din Republica Moldova, grav afectate după sezonul rece: autoritățile spun că repară, experții vorbesc despre subfinanțare

Drumurile din Republica Moldova au fost afectate grav după iarna acestui an, marcată de numeroase cicluri de îngheț–dezgheț, care au dus la deteriorarea accentuată a carosabilului pe mai multe tronsoane naționale. Potrivit autorităților din domeniu, cele mai afectate sunt drumurile M1 Chișinău–Leușeni și M5 Chișinău–Bălți–Briceni, unde se intervine în prezent cu lucrări de plombare.