Procesul de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediat de Washington, a intrat într-o pauză, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, informează telegraph.md, cu referire la BBC.
Totuși, activitatea în cadrul grupului de lucru bilateral ruso-american pe probleme economice continuă. Peskov a precizat că Rusia va continua contactele cu Ucraina privind schimbul de prizonieri și returnarea trupurilor militarilor decedați.
„Munca pe această direcție va fi neapărat continuată”, a afirmat el.
Săptămâna trecută, ziarul Financial Times relata că procesul de pace în Ucraina a fost încetinit după ce președintele SUA, Donald Trump, și-a concentrat atenția asupra conflictului din Iran.
Presiunea americană asupra Rusiei pentru a o determina să accepte pacea scade, iar părțile rămân în dezacord: Rusia solicită retragerea trupelor ucrainene din întreaga regiune Donbas, iar Ucraina consideră această cerere inacceptabilă.
Un alt punct important în negocieri este statutul centralei nucleare de la Zaporoje, aflată sub control rus. Livrările de armament din SUA către Ucraina, inclusiv sisteme de apărare antiaeriană, sunt amânate din cauza priorităților actuale ale Washingtonului.