Curtea de Apel Centru a respins, ca nefondate, apelurile declarate de avocații președintelui Oficiului teritorial Ocnița al fostului partid politic Șor, menținând sentința primei instanțe prin care acesta a fost condamnat la patru ani de închisoare. Procuratura Anticorupție precizează că aceasta este prima decizie pronunțată de o instanță de apel în dosarele privind finanțarea ilegală a unui partid politic, transmite IPN.
Prin sentința din 26 septembrie 2025, liderul fostului partid politic Șor, declarat neconstituțional, a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, inculpatul a fost privat, pentru o perioadă de patru ani, de dreptul de a deține funcții de conducere în partide politice și de a desfășura activități de administrare financiară sau organizare logistică în cadrul acestora.
De asemenea, instanța a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de aproximativ 1,66 milioane de lei din contul inculpatului, reprezentând mijloace bănești utilizate la săvârșirea infracțiunii. Totodată, măsura sechestrului instituit asupra bunurilor inculpatului a fost menținută de instanța de apel.
The post Curtea de Apel menține condamnarea liderului fostului partid Șor de la Ocnița appeared first on ipn.md.