O recepție intitulată „Moldovan Spring on the Hill” a avut loc la Capitoliul Statelor Unite, eveniment dedicat relației dintre Republica Moldova și SUA. La reuniune au participat membri ai Congresului american, reprezentanți ai administrației SUA, ai corpului diplomatic și atașați militari, experți din think-tank-uri, reprezentanți ai mass-media, precum și membri ai comunității moldovenești.
În discursul de deschidere, ambasadorul Vlad Kulminski a declarat că „participarea numeroasă demonstrează că Republica Moldova contează și rămâne ferm pe agenda americană”. În cadrul evenimentului, invitații au primit mărțișoare și au degustat vinuri moldovenești.
Au intervenit mai mulți congresmeni americani, printre care Mike Lawler, care a vorbit despre legătura sa personală cu Republica Moldova, Deborah Ross, copreședintă a Moldova Caucus, care a reiterat sprijinul pentru țară, și Dina Titus, copreședintă a House Democracy Partnership, care a menționat progresele Republicii Moldova, inclusiv în domeniul rezilienței energetice și sprijinul oferit de SUA. De asemenea, Elaine Marshall a vorbit despre parteneriatul dintre Republica Moldova și statul Carolina de Nord.
“O seară care, dincolo de protocol, a fost despre simboluri care spun ceva real.
Am adus tradiția Mărțișorului în Congresul SUA. Un gest simplu, dar cu sens: după fiecare iarnă, există întotdeauna un nou început. Pentru noi e o formă de a spune că reziliența și speranța nu sunt concepte abstracte.
Evenimentul „Moldovan Spring on the Hill” a fost, în același timp, și un exercițiu diplomatic serios. Organizarea lui a însemnat multă muncă, coordonare și atenție la detalii — un efort logistic considerabil, dar necesar atunci când vrei să faci lucrurile la nivelul potrivit”, a declarat Ambasadorul.
“Mulțumiri Rep. Mike Lawler, Congresswoman Deborah Ross și Congresswoman Dina Titus pentru sprijin și pentru implicarea constantă în relația cu Republica Moldova.
Mulțumiri și Elaine Marshall pentru prezență și pentru parteneriatul solid construit în timp.
Prezența viceprim-ministrului și ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, a dat substanță discuțiilor despre ceea ce contează în continuare: comerț, investiții și proiecte concrete.
Un gând special pentru Radu Ganta și Ana Rusu. Ei sunt exemple de oameni care au reușit în Statele Unite și care contribuie, fiecare în felul său, la imaginea Moldovei aici.
Astfel de momente sunt despre a face Moldova relevantă în locurile unde se iau decizii.
La început de primăvară, mesajul rămâne simplu: mergem înainte, cu mai multă claritate, mai multe parteneriate și mai multă încredere”, a mai punctat trimisul Moldovei.








