Cea mai mare expoziţie din Europa dedicată lui Constantin Brâncuşi, la 150 de ani de la naşterea marelui sculptor român, s-a deschis vineri, la Berlin la Neue Nationalgalerie, anunţă preşedintele Nicuşor Dan, care îşi exprimă bucuria că alături de preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, şi de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a oferit patronajul unui eveniment care arată că valorile culturale autentice ne apropie şi ne unesc. „Pentru România, acest moment înseamnă mai mult decât un eveniment cultural. Este o recunoaştere a valorii noastre, a identităţii noastre şi a contribuţiei pe care am adus-o lumii prin una dintre personalităţile care au marcat arta modernă în secolul XX”, consideră preşedintele.
Cea mai mare expoziție din Europa, dedicată lui Brâncuși, deschisă la Berlin. Mesajul lui Nicușor Dan: O recunoaștere a valorii noastre