Germania nu mai apără Israelul la Curtea Internațională de Justiție

Oficialii de la Berlin au confirmat că țara lor nu va mai interveni în sprijinul Israelului în dosarul de genocid privind războiul din Fâșia Gaza, aflat pe rolul Curții Internaționale de Justiție. Este o schimbare radicală față de poziția exprimată anterior de guvernul german, care anunțase că va interveni în sprijinul Israelului după ce Africa de Sud a deschis, în decembrie 2023, procesul de genocid la instanța supremă a Organizația Națiunilor Unite.

Un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe a declarat însă că Berlinul nu va mai face acest pas. „Suntem acum noi înșine parte într-un litigiu în fața Curții Internaționale de Justiție și, prin urmare, am decis să nu folosim această opțiune”, a spus Josef Hinterseher, citat sâmbătă de Times of Israel.

Acuzată că a încălcat dreptul internațional spijinind Israelul

În anul 2024, Nicaragua a intentat un proces separat împotriva Germaniei la aceeași instanță, acuzând-o că a încălcat dreptul internațional prin sprijinul acordat Israelului în războiul din Gaza. Curtea a respins cererea Nicaragua de impunere a unor măsuri de urgență împotriva Germaniei, dar a permis continuarea procesului.

Printre solicitări se numără oprirea livrărilor de arme către Israel și reluarea finanțării agenției Organizației Națiunilor Unite pentru refugiații palestinieni.

Berlin: plângerea de genocid, „lipsită de temei”

Berlinul a respins acuzațiile formulate atât de Africa de Sud, cât și de Nicaragua. Guvernul german a descris plângerea Africii de Sud drept „lipsită de temei”, susținând că reprezintă o „instrumentalizare politică” a Convenția privind genocidul din 1948.

Întrebat dacă Germania își schimbă poziția față de acuzațiile de genocid, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe a evitat un răspuns direct, dar a subliniat: „Respingem categoric acuzațiile formulate de Nicaragua împotriva Germaniei. Toate celelalte aspecte vor fi clarificate în fața Curții”.

SUA intervin pentru Israel

Retragerea Germaniei din intervenția în acest caz lasă Israelul fără unul dintre cei mai importanți susținători europeni. Germania este al doilea cel mai mare furnizor de armament pentru Israel, după Statele Unite, și a criticat foarte rar acțiunile armatei israeliene în Fâșia Gaza.

În schimb, SUA au intervenit recent în sprijinul Israelului, susținând că acuzațiile de genocid fac parte dintr-o campanie „de delegitimare a statului Israel și a poporului evreu”.

Israel contestă competența instanței

Peste 18 state și-au exprimat poziția în dosar pentru a oferi interpretări ale Convenției privind genocidul, unele susținând Israelul, iar altele criticând acțiunile acestuia. Islanda și Țările de Jos se numără printre statele care au transmis poziții critice.

Israelul a respins în mod repetat acuzațiile de genocid în Gaza și susține că instanța de la Haga nu are jurisdicție în acest caz.

Publicat
Din categoria Politic